F. T.

În urma finalizării anchetei, procurorul de caz de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, în vârstă de 41 de ani, pentru comiterea infracţiunii de „dare de mită”. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Prahova, „în cauză s-a reținut faptul că, la data de 31.12.2020, inculpatul, un prahovean, a fost prins de către un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Iordăcheanu, conducând autoturismul proprietate personală, fără a fi înmatriculat. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că acesta avea o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. La aceeași dată, în timp ce se afla în incinta unității spitalicești pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a promis remiterea sumei de 1.000 de lei către agentul de poliție, pentru ca acesta din urmă să nu îşi îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să omită întocmirea documentelor de constatare a infracțiunilor la regimul rutier, conform prevederilor legale. În urma refuzului agentului de poliție de a accepta suma de bani, inculpatul a revenit cu o nouă propunere, respectiv remiterea sumei de 10.000 de lei. Imediat, polițistul a denunțat fapta, iar cercetările pentru întocmirea probatoriului au fost efectuate de polițiștii anticorupție ai DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova”.