V. S.
Deși riscă să se aleagă cu dosare penale și, mai mult decât atât, pot provoca accidente rutiere grave, unii conducători auto se urcă la volan după ce au băut alcool, unii fiind depistați cu un nivel crescut al alcoolemiei în aerul expirat. Numai la controalele de sâmbătă, polițiștii prahoveni au depistat mai mulți șoferi băuți, în trafic, conducând mașini pe drumuri naționale sau pe importante artere rutiere din orașele prahovene.
Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DN1, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Azuga au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
Tot sâmbătă, de această dată la intersecția străzilor Republicii cu Calea Doftanei din municipiul Câmpina, polițiștii au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bucureștean. Și acesta era băut, rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
Sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu din oraș, un autoturism condus de un bărbat care s-a dovedit că băuse înainte de a se urca la volan. Rezultatul la testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge. Și acesta, ca și bucureșteanul prins băut la Câmpina, s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.