Violeta Stoica
Reprezentanții PSD Prahova au prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, măsurile pe care le solicită social-democrații pentru a reduce din impactul asupra populației pe care îl are creșterea prețurilor la energie electrică și gaze. Pe de altă parte, social-democrații prahoveni au reacționat la modul în care au fost distribuiți banii din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului către localitățile care au primari PSD.
Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, consideră că Guvernul Cîțu, deși are puteri limitate, după ce a căzut în urma moțiunii de cenzură depusă de Partidul Social Democrat, a continuat să ia decizii care împart autorităţile publice locale în funcție de culoarea politică a primarilor. „Vorbim despre un miliard de lei alocați aproape în exclusivitate pentru primarii PNL, pe criterii subiective. Guvernul este al României, la fel și fondurile aflate la dispoziția Guvernului. Este inacceptabil modul în care au fost împărțiți acești bani, iar faptul că toate localitățile rurale cu primari PSD din țară au primit aceeași sumă – 50.000 de lei -, de zece ori mai puțin decât multe dintre localităție cu primari PNL, arată cum lucrează Guvernul demis Cîțu”, a precizat Bogdan Toader.
Primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru, direct afectat de decizia Guvernului Cîțu, consideră că felul în care s-au împărțit banii la nivel național este „un afront al Guvernului demis Cîțu la adresa unor întregi comunități locale, o împărțire discreționară a fondurilor către unitățile administrativ-teritoriale, fără o minimă analiză a solicitărilor transmise din teritoriu. Comuna Blejoi nu este una care se uită la aceste fonduri, dar pentru comunele care au nevoie ca de aer de acești bani veniți de la Guvern este o mare dezamăgire modul în care au fost distribuite sumele. Mai putem vorbi despre o dezvoltare armonioasă a țării dacă vom continua astfel? Îmi doresc ca pe viitor să nu mai fie făcute astfel de alocări pe criterii politice!”, a precizat primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru, care a solicitat 500.000 de lei de la Guvern pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap și a indemnizațiilor persoanelor cu handicap (fonduri care trebuie asigurate în proporție de 90% de către autoritățile centrale), dar a primit tot… 50.000 de lei! „Am cerut doar contribuția pe care statul este obligat să o asigure!”, a mai completat edilul din Blejoi.
Deputatul Rodica Paraschiv, pe de altă parte, a prezentat propunerile pe care le-a făcut Partidul Social Democrat pentru reducerea impactului pe care creșterea prețurilor îl are asupra cetățenilor, dar și alte măsuri economice și sociale pe care PSD le are în vedere.
„Am prezentat un program succint, din zece puncte. Nu este un program de guvernare neapărat al PSD-ului, dar orice Guvern ar trebui să țină cont de aceste propuneri. Prima dintre măsuri se referă la plafonarea prețurilor la energie, la nivelul mediei ultimelor şase luni, pentru următoarea perioadă, respectiv pentru o perioadă de șase luni, astfel încât să reuşim să ieşim din iarnă. O altă măsură este compensarea facturilor atât pentru populaţie cât şi pentru IMM-uri, astfel ca facturile plătite să rămână la nivelul lunii decembrie 2020. Asta va fi o gură de oxigen pentru IMM-uri, având în vedere că, faţă de alte state, noi în această perioadă nu am acordat ajutorul necesar pentru continuarea activităţii”, a declarat deputatul PSD de Prahova Rodica Paraschiv. O altă propunere importantă a social-democraților este reducerea TVA la 5% pentru lemne de foc, dar și aplicarea unor legi care, deși promulgate, nu au intrat în vigoare, cum sunt legea privind creșterea pensiilor și cea privitoare la creșterea alocațiilor de stat.
„Vorbeam, în urmă cu câteva luni, despre România Educată care a ajuns să fie România Eșuată. Iată că, în prezent, România Eșuată a devenit o caracteristică recunoscută chiar și de către președintele Iohannis. Suntem în criză generalizată – sanitară, economică și socială – și trebuie să luăm măsuri urgente pentru a reduce impactul acestei crize asupra românilor!”, a punctat deputatul Rodica Paraschiv, în timpul conferinței de presă de ieri.