
Rețeaua de camere de supraveghere din unitățile de învăţământ a picat!
V.Stoica
Camerele de supraveghere video a unităților școlare – cumpărate în anul 2009, când Primăria Ploiești era condusă de Andrei Volosevici – de slabă calitate și cu un sistem ineficient în cea mai mare măsură, au ajuns aproape de colaps. De altfel, potrivit unor surse, sistemul a cedat din cauza faptului că rețeaua la care este conectat dispeceratul de la Poliția Locală – acolo unde sunt instalate monitoarele de supraveghere – nu mai funcționează. Primăria Ploiești ar trebui să ia măsuri urgente pentru remedierea acestei situații, pentru că este vorba despre siguranța elevilor ploieșteni, care – în cele mai multe cazuri – învață în școli fără vreo altă posibilitate de monitorizare și, implicit, de intervenție.
Sutele de camere de supraveghere au devenit, practic, de nefolosit, pentru că nici măcar imaginile de slabă rezoluție nu mai ajung acolo unde ar trebui să se dea semnalul de alarmă în caz de incidente în incinta sau în curțile instituțiilor de învățământ preuniversitar din municipiul Ploiești. Astfel că, supravegherea video a școlilor a devenit, dintr-o initiațivă care se dorea benefică pentru înlăturarea oricăror incidente din incinta sau din curtea școlilor ploieștene, o mare problemă pentru autoritățile locale. Și asta în condițiile în care în ultimii ani s-au înregistrat destul de multe incidente în zona unităților de învățământ, care ar fi putut să fie vizualizate în timp real de polițiștii locali și să se trimită echipe de intervenție pentru menținerea siguranței elevilor. Și, ca o dovadă a ineficienței sistemului actual, doi copii au reușit chiar să fure camera de supraveghere montată pe peretele exterior al unei școli din Ploiești!
De fapt, eficiența sistemului de supraveghere a fost pusă la îndoială încă de la achiziționarea acestuia. La doar un an de la montarea camerelor, reprezentanții Poliției Locale se plângeau de dificultatea cu care se efectua supravegherea, din cauza numărului mare de ferestre de pe monitoare, a dimensiunilor mici ale acestora, dar și de lipsa de semnal sau a orientării greșite a multora dintre camere.
Potrivit declarațiilor viceprimarului cu atribuții de primar Cristian Ganea, situația este destul de gravă în privința camerelor de monitorizare din instituțiile de învățământ. “Sunt foarte nemulțumit din cauza problemelor la sistemul de monitorizare video a unităților de învățământ ploieștene și am solicitat rezolvarea situației existente, pentru că se dă mână liberă hoților, dacă sistemul nu va fi funcțional 100%. Avem în vedere, pe de altă parte, mutarea dispeceratului de la Poliția Locală într-o clădire aflată lângă sediul instituției menționate și transformarea acestuia într-un centru eficient de monitorizare a camerelor de supraveghere. La solicitarea SC Servicii de Gospodărire Urbană se vor instala camere de supraveghere și în parcurile din municipiul Ploiești, pentru a crește siguranța cetățenilor în spațiile publice. Însă urgența o reprezintă rezolvarea problemelor cu sistemul de supraveghere din unitățile de învățământ, care trebuie pus la punct cât mai repede, pentru ca elevii să fie în siguranță, iar Poliția locală să intervină imediat când sunt semnalate nereguli”, a declarat primarul interimar al Ploieștiului, Cristian Ganea.















