Creşterea abruptă a numărului de bolnavi de Covid care depind de oxigen a coborât un colţ de „iad” şi în cea mai mare unitate medicală din judeţ

Luiza Rădulescu Pintilie

Cei care vor să înţeleagă cu adevărat că valul patru al pandemiei de coronavirus le-a depăşit deja pe toate celelalte în gravitate trebuie să accepte că o expresie precum “iadul pe pământ” folosită mai ales cu referire la supraaglomerarea Unităţilor de Primiri Urgenţe şi a secţiilor de Terapie Intensivă din spitalele Covid din ţară nu e o metaforă, ci o realitate mai mult decât crudă. O realitate valabilă nu în puţine momente şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după cum ne-a confirmat ieri dr. Violeta Tănase, medic primar medicină de urgenţă UPU-SMURD Prahova, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Ca urmare, se aplică şi aici, în condiţiile creşterii abrupte a numărului de cazuri de îmbolnăviri de coronavirus, dar mai ales a numărului cazurilor grave care impun un flux mare de oxigen şi protezare respiratorie, decizia suspendării pentru 30 de zile a internărilor programate pentru pacienţii cronici, precum şi a intervenţiilor chirugicale care pot fi temporizate, în sensul că ele nu pun în pericol viaţa pacienţilor. Mai pe scurt spus, până va trece actualul „vârf” al pandemiei, se internează doar ceea ce reprezintă cu adevărat cazuri de urgenţă medicală, tot ceea ce se poate amâna în sensul spitalizării – amânându-se! Cu atât mai mult cu cât starea unor pacienţi nu permite direcţionarea către alte spitale Covid. Chiar dacă admite că pot exista cazuri grave şi în rândul pacienţilor vaccinaţi, interlocutoarea noastră ne-a mai spus că personal a constatat că deocamdată formele grave şi foarte grave sunt prezentate de persoane care, din diverse motive, nu s-au vaccinat şi fără a avea diverse comorbidităţi. Iar duminica trecută, când a fost de gardă, o poate încadra într-una dintre acele zile de „iad”. Chiar dacă nu s-a ajuns în situaţia de a administra oxigenul salvator direct în salvare sau pe holuri, cum se întâmplă în alte unităţi medicale din ţară, din cauza suprasolicitării izolatorului Covid, s-a decis totuşi ca jumătate din Unitatea de Primiri Urgenţe să fie alocată pacienţilor de coronavirus, utilizându-se inclusiv culoarul. Ceea ce a presupus mutări, evacuări, „legarea” la tuburi de oxigen a pacienţilor care se sufocau, totul în condiţiile în care personalul este insuficient şi în rândul medicilor, şi al asistentelor şi al brancardierilor. Şi, din păcate, numai în ziua respectivă, cu toate eforturile depuse, s-au înregistrat zece decese. Liniştitor este deocamdată faptul că există medicamentele necesare şi nici în asigurarea oxigenului – care a provocat, acum câteva zile, la Constanţa, încă o tragedie – nu s-au înregistrat până ieri disfuncţionalităţi majore, cu excepţia unei sincope în aceeaşi zi de duminică, ulterior depăşită.
În loc de orice încheiere, o precizare: ieri a fost a doua zi la rând cu zero paturi libere la ATI-COVID în spitalele din România, în aceste departamente fiind spitalizaţi 1.513 bolnavi, conform datelor furnizate de autorităţi. Plus record de decese în ultimele 24 de ore la nivel naţional: 331 de pacienți – 17 fiind în Prahova (conform datelor comunicate ieri de DSP Prahova), 303 fiind nevaccinați și 28 vaccinați, aceştia din urmă având vârste cuprinse între 48 și 90 de ani și prezentând comorbidități.