20 de localități din Prahova se află în această situație, inclusiv municipiile Ploiești și Câmpina
V. Stoica
Ministrul interimar ai Sănătății și cel de Interne au semnat ieri un ordin comun pentru instituirea obligativității purtării măștii în localitățile cu rata de infectare mai mare de șase cazuri Covid la mia de locuitori. Conform documentului, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise.
Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Astfel că în localitățile prahovene în care rata de infectare a trecut de șase cazuri la mie, printre care se află și municipiile Ploiești și Câmpina, va fi obligatorie purtarea măștii inclusiv pe stradă. Ieri, 20 de localități se aflau în această situație în județul Prahova. Pe primul loc se afla comuna Călugăreni, cu o rată de 18,02 la mie, urmată de Gura Vadului (12,16), Cocorăștii Mislii (11,65), Olari (11,39), Slănic (10,90), Tătaru (8,94), Drăgănești (8,09), Vâlcănești (7,90), Băicoi (7,88), Blejoi (7,74), Păulești (7,74), Telega (7,66), Câmpina (7,58), Berceni (7,06), Poienarii Burchii (6,83), Surani (6,70), Ploiești (6,68), Bălțești (6,43), Bătrâni (6,41), Ariceștii Rahtivani (6,19).
Obligativitatea purtării măștii va intra în vigoare după aprobarea măsurii în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova.