În noaptea de miercuri spre joi ( 29/30 septembrie), în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe strada Calea Moroeni din Sinaia , polițiștii au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani.
După cum informează reprezentanţii poliţiei prahovene într-un comunicat, „întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul figura în bazele de date cu permisul de conducere reținut.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.”