Ieri, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că social democraţii au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, adăugat că PSD se bazează pe faptul că USR PLUS şi AUR vor vota pentru această moţiune de cenzură, potrivit Agerpres.Partidul Social Democrat cere prin moţiunea de cenzură – „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!” plecarea urgentă a Guvernului Florin Cîţu de la conducerea ţării pentru ca România să iasă „dintr-o continuă criză politică, economică şi socială”.
În textul moţiunii se susţine că „guvernarea perdanţilor a sărăcit România !”.
„Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români”, potrivit moţiunii.
Social-democraţii acuză că „pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă”.”Vârfurile de preţ la gaze (+65%), electricitate (+45%) şi combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanţ a preţurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) şi medicamente (+25%). Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creşterea preţului facturilor şi scumpirea bunurilor din import”, se arată în textul moţiunii.
În document se spune că „datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă”, iar „fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro”.
Social democraţii acuză şi faptul că „absorbţia fondurilor europene este la pământ”, iar „capitalul românesc, condamnat la faliment”. În moţiune se arată că „agricultorii ţării au fost umiliţi” şi, „în loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate”.
PSD susţine şi faptul că în domeniul Transporturilor actuala guvernare „nu a inaugurat niciun kilometru de autostradă” şi „nu a lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările”, ci doar şi-a asumat „marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD”.
PSD acuză, totodată, că guvernarea PNL-USR PLUS- UDMR „a ratat toate ţintele asumate în Sănătate”, iar în privinţa Educaţiei, deşi abia a început anul şcolar, aceeaşi guvernare „a închis sute de şcoli, iar pentru restul… a planificat închiderea”.
Nu în ultimul rând, PSD susţine că „dreapta” a instalat un „penal” la Palatul Victoria, referindu-se la dosarul instrumentat lui Florin Cîţu în SUA în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Modifică dimensiunea fontului:
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că va propune în Birourile permanente reunite ale Parlamentului ca moţiunea de cenzură depusă de partidul său să fie citită mâineşi votată lunea viitoare.
Tot ieri, Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului pe tema moțiunii USR-PLUS și AUR, însă aceasta își va urma traseul legal, potrivit surselor HotNews.ro. Decizia a fost luat cu unanimitate de voturi iar judecătorii invocă articolul 113, alin 2 din Constituție, potrivit căruia Parlamentul are obligația de a informa Guvernul la data depunerii moțiunii.