Petre Apostol
După ce a fost observator la Campionatele Europene de Beach Handball în această vară, Romeo Mihai Ştefan (foto, stânga) a primit convocare ca arbitru la competiţia continentală de handbal în sală, la masculin, programată la începutul anului viitor. Romeo Ştefan este profesor de educaţie fizică şi sport şi consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, făcând echipă de arbitraj în handbal cu bucureşteanul Bogdan Ştark.
Cei doi arbitri români au fost nominalizaţi de Federaţia Europeană de Handbal printre cele 18 cupluri de arbitri care vor oficia la cea de-a 15-a ediţie a Campionatului European de Handbal Masculin, programată să se desfăşoare în perioada 13-30 ianuarie 2022, în Ungaria şi Slovacia.
Romeo Ştefan şi Bogdan Ştark se află, astfel, la a treia ediţie a Europenelor la care au fost delegaţi, după cele din 2014 (din Danemarca, la care au condus finala pentru medaliile de bronz) şi din 2016 (din Polonia), aceştia fiind prezenţi, de asemenea, şi la două ediţii ale Campionatelor Mondiale.
Ediţia din 2022 a Campionatului European (care va avea la start, pentru a doua oară, 24 de echipe) se va desfăşura în cinci oraşe din Ungaria şi Slovacia (Szeged, Debrecen, Budapesta, respectiv Bratislava, Kosice), semifinalele şi finalele urmând să fie găzduite de capitala Ungariei. Deţinătoarea titlului continental este Spania, care a câştigat două ediţii consecutive, urmărind acum să realizeze „tripla”.