Luiza Rădulescu Pintilie
Indiferent dacă viaţa este cea care ne spune poveşti sau noi suntem aceia care spunem poveşti din viaţă, cert este că avem cu toţii nevoie ca fie şi măcar din când în când să ascultăm ori să depănăm poveşti, lăsându-ne învăluiţi de farmecul întâmplărilor aşezate sub semnul lui „a fost odată”. Şi fiindcă nimic nu ar fi dacă nu s-ar povesti, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova lansează elevilor din învăţământul primar şi gimnazial frumoasa şi interesanta provocare a unui concurs de redactare a unor scurte povestiri cu temă istorică, având ca inspiraţie personalităţi şi momente istorice ce au marcat istoria României, intitulat „Vreau să povestesc” şi având drept scop, potrivit regulamentului competiţiei, „stimularea interesului pentru istorie, precum și dezvoltarea creativității și imaginației tinerei generații”.Astfel, cei care s-au lăsat cuceriţi de poveştile auzite de la părinţi şi bunici, ori de lecţiile de istorie despre eroi legendari şi au ,în acelaşi timp, pasiunea de a scrie şi harul de povestitor, pot trimite propriile creaţii, în perioada 1 octombrie-1 Decembrie 2021, pe adresa de e-mail a muzeului: office@histmuseumph.ro.
Conform aceluiaşi regulament al concursului, participanții pot înscrie în competiție o singură povestire originală, iar la momentul transmiterii ei vor adăuga şi datele de identificare ale autorului (nume, prenume, clasă, școală), precum și numele, prenumele și numărul de telefon al unui părinte sau tutore legal.Fiindcă organizatorul poate refuza lucrări înscrise în concurs, dacă acestea nu se încadrează în cerințele impuse, trebuie respectate următoarele condiţii privind redactarea povestirii: textele vor fi în limba română, editate în WORD, cu diacritice, font Times New Roman, corp 12, spaţiul între rânduri va fi de 1,5 și maximum 3 pagini.
Jurizarea lucrărilor va fi făcută de către prof. Elena Butunoi- dr. psiholog la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, prof. Aurelia Mihaela Banu, de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești și muzeograful Emilia Savelovici, de la Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească.
Vor fi acordate 6 premii: 3 premii pentru elevii claselor I-IV și 3 premii pentru cei din clasele V-VIII, câştigătorii primind cărți și suveniruri. Fiecare premiu va include o vizită gratuită la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și la secțiile sale din Ploiești (Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Muzeul „Ion Luca Caragiale”, Muzeul „Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”), pentru câștigător și familia sa, în perioada 15.12.2021 – 15.12.2022.
Câștigătorii vor fi anunţaţi pe data de 10.12.2021 prin canalele de social-media ale muzeului.
E bine de reţinut ,de asemenea, că participanții își asumă răspunderea pentru textele și ideile prezentate în povestirile înscrise în cadrul concursului, în concordanță cu legile privind drepturile de autor și de proprietate intelectuală.
În acest sens, părintele sau tutorele legal al fiecărui copil participant la concurs își dă consimțământul, prin trimiterea mailului de înscriere, ca numele și vârsta participantului, precum și povestirea cu care a participat în competiţie să fie făcute publice pe canalele de social-media ale muzeului, în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, pe data de 10.12.2021, când vor fi anunțați și câştigătorii. De asemenea, prin înscrierea la concurs şi acceptarea termenilor și condițiilor, părinții sau tutorii legali ai câştigătorilor își exprimă acordul ca numele și vârsta lor , precum și materialele foto cu câștigătorii și cu lucrările acestora să fie făcute publice în scopuri de promovare, prelucrarea datelor cu caracter personal făcându-se în conformitate cu Dispozițiile Legii GDPR nr. 190/2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, potrivit unui comunicat transmis la redacţie de muzeograful Monica Cîrstea. De altfel, ziarul Prahova a acceptat cu bucurie să fie partener media în acest proiect, apreciind că un asemenea concurs aduce la lumină – sub semnul poveştii atât de legate de copil şi copilărie ca vârstă a modelării personalităţii, a găsirii propriilor eroi şi a descoperiri unor valori de urmat în viaţă- pasiuni şi înzestrări creative lăsate cumva în umbră de asaltul universului tehnologic, tot mai înrădăcinat de la vârste din ce în ce mai fragede.