Petrolul Ploieşti schimbă radical staff-ul echipei pentru partea a doua a sezonului, după banca tehnică venind rândul “administrativului” să primească noi “provocări”, noul manager sportiv – Mario Nicolae, care se va alătura şi el echipei în stagiul din Turcia, numind un “om de încredere” pentru a fi alături de antrenorii Constantin Schumacher şi Dragoş Radu.
Astfel, la antrenamentul de sâmbătă al echipei, desfăşurat la Izvorani, a fost prezentat echipei noul “secretar ethnic” – în persoana lui Cristi Notaru – fostul ofiţer de presă al clubului, cel care va “face legătura” între antrenori şi jucători şi conducerea echipei.
Echipa are şi doctor nou
Tot la capitolul „schimbări în staff”, Petrolul va avea în partea a doua a sezonului un nou doctor, Gabriel Copaci urmând să-l înlocuiască pe Romeo Popescu. Fost la Rapid, Astra, Buftea (de unde este originar), dar şi cu multe experienţe în zona Golfului (Al Ain, Al Shaab, Al Nasr), Copaci va prelua „partea medicală” a echipei, unde, în prima parte a campionatului, se spune că au fost unele „discuţii”.
Şi preparatorul fizic va fi altul, spaniolul Jorge Alvarez urmând să plece, cel mai probabil la Rapid, italianul Michele Bon fiind noul component al staff-ului lui Constantin Schumacher. Acesta a mai lucrat la Unirea Urziceni, ASA Tg. Mureş, Vaslui, Steaua, Timişoara dar şi în Italia şi Polonia (Wisla Cracovia).
O zi liber înante de Antalya
Galben – albaştrii vor pleca miercuri spre Turcia, pentru perioada de pregătire centralizată, care se va desfăşura în două „etape”.
Antrenorul Constantin Schumacher a dat şi „primul liber”, din mandatul său – duminică, astăzi echipa urmând să revină la Izvorani, prilej cu care acesta speră să se „îngroaşe” şi lotul pe care va conta în pregătiri.