N.Dumitrescu

Direcția de Sănătate Publică Prahova a anunțat, prin intermediul Instituției Prefectului, că în această săptămână echipele mobile de vaccinare ce fac parte din campania ”Oraşul vaccinează satul” vor ajunge în alte trei localități prahovene din mediul rural. Astfel, astăzi, reprezentanți de la centrele de vaccinare fixe din județ vor fi prezenți la Gornet- Cricov, la Căminul Cultural din localitate, dar și la Iordăcheanu, administrarea serului urmând să se realizeze la sediul primăriei. Iar mâine, o altă echipă mobilă se va afla la dispensarul din satul Ariceștii Zeletin, în toate cazurile vaccinarea urmând să se facă începând cu ora 10.00, cu ser de la Johnson&Johnson. Campania ”Orașul vaccinează satul” a debutat în Prahova pe data de 22 iunie 2021, iar de atunci echipele mobile ce s-au deplasat pe teren au efectuat, până joia trecută, un număr de 1.697 de vaccinuri.
În săptămâna 9 – 15 august au fost vaccinate 43 de persoane, respectiv la Cărbunești 14 persoane, iar la Cocorăștii Mislii 29 de persoane.
Până la data de 19 august a.c., totalul dozelor primite în județul Prahova a fost de 396.380 (dintre care 306.435 doze Pfizer/BioNTech, 42.380 produse de compania Moderna, 28.580 de doze AstraZeneca, dar și 18.685 de doze Johnson & Johnson), fiind administrate în total 362.057 de doze.