Relațiile bănci – clienți, principalul motor al creditării
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că, în urma convertirii împrumuturilor contractate în valută, în cursul anului trecut a avut loc și o creștere în ceea ce privește nivelul creditării.
„O bună parte din creștere vine din convertire, adică din convertirea creditelor din valută în lei. Dacă ne uităm pe cifre, va trebui să privim atent cât vine dintr-o creștere propriu-zisă a creditarii în lei și cât în urma procesului de convertire. Acesta nu este un proces forțat și nici rezultatul vreunei schimbări în ceea ce privește legislația ”, a precizat Isărescu.
El a mai adăugat că acest lucru reprezintă “un proces natural”, care, cel mai probabil, vine în urma unor înțelegeri în relațiile bănci– clienți.
Creștere a veniturilor medii pe gospodărie
Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că veniturile medii totale ale populaţiei, pe gospodărie, au fost, în cel de-al treilea trimestru din anul trecut, de 2.713 lei, mai mari cu aproape 9 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
În ceea ce priveşte cheltuielile, și acestea au crescut cu aproximativ 3 la sută față de trimestrul trei din 2014.
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost consumul de bunuri – alimentare și nealimentare – servicii şi viramente către administraţiile publice şi bugetele asigurărilor sociale, pentru achiziții legate de producţia gospodăriei etc.
Anul trecut, ANAF a colectat sume mai mari față de 2014
Conform unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), sumele colectate în cursul anului trecut de către instituţie au însumat 196,24 miliarde de lei, reprezentând cu aproximativ 8 la sută mai mult comparativ cu cele încasate peste cele din 2014.
De exemplu, numai încasările din TVA au fost în valoare de 57,09 miliarde de lei – cu 12 la sută mai mult decât în 2014, din veniturile reprezentând impozitul pe profit – 13,76 miliarde de lei, din impozitul pe venit – 26,14 miliarde de lei, iar din accize – 25,91 miliarde de lei.














