N.D.
Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Prahova, făcute publice prin intermediul Instituției Prefectului Prahova, și în această săptămână echipele mobile ale centrelor fixe de vaccinare amenajate în județ se vor deplasa în mediul rural, în cadrul campaniei ”Orașul vaccinează satul”. Astfel, potrivit programării, echipele menționate vor ajunge astăzi la Cărbunești – la școala gimnazială din localitate, iar vineri- la Cocorăștii Mislii, la sala de festivități din acest sat, în ambele cazuri urmând să fie administrat serul de la Johnson&Johnson, începând cu ora 10.00. În Prahova, campania ”Orașul vaccinează satul” a demarat pe data de 22 iunie, iar până la data de 5 august a.c., echipele mobile ce s-au deplasat pe teren au efectuat un număr de 1.641 de vaccinuri. De menționat că, în perioada 26 iulie – 1 august a.c., cele mai multe persoane care au răspuns pozitiv la această campanie au fost cele din Măgureni – unde s-au vaccinat 59 de locuitori, urmate de cele din Tomșani – 47, Poiana Câmpina – 29, Provița de Sus – 16, la Teișani, Bana Ana și Sălciile – câte 12 locuitori, la Plopu doar o singură pesoană acceptând administrarea serului anti Covid-19.
Reamintim că, potrivit ultimei situații privind campania de vaccinare împotriva noului virus desfăşurată în Prahova, făcută publică joia trecută, până la data de 5 august a.c., în total au fost administrate 355.532 de doze de vaccin anti Covid-19.