Femeile care au fost supuse sterilizării forțate în Cehia între 1966 și 2012 vor primi despăgubiri în valoare de 300.000 de coroane (în jur de 12.000 de euro), relatează Insider, potrivit Hotnews.
Mai devreme în cursul acestei săptămâni președintele Miloš Zeman a promulgat legea care face posibilă efectuarea plăților, potrivit The Guardian.
Majoritatea femeilor – multe dintre acestea aparținând minorității rome – au fost sterilizate involuntar în timpul regimului comunist ca parte a „Directivei Sterilizării” care urmărea să țină sub control populația romă, scrie Euronews.
Programul a început în anii 1960 și a fost abolit oficial după prăbușirea regimului comunist în 1989 însă numeroase rapoarte afirmă că sterilizările au continuat în mod neoficial până în 2009. „Mii de femei, majoritatea dintre ele rome, au fost sterilizate în fosta Cehoslovacie”, afirmă Barbora Cernusakova, o cercetătoare din cadrul Amnesty International. „Femeile au fost constrânse să semneze formularele, adesea în timp ce erau în travaliu sau se recuperau în urma unor nașteri prin cezariană. În multe cazuri nu li s-a spus pentru ce își dau consimțământul”, adaugă aceasta.
Un raport din 2015 al Asociației Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului afirmă că doctorii au obținut semnăturile de la femei după ce le-au spus că „sterilizarea este necesară pentru supraviețuirea lor”.
„Unele tinere de 19 ani au fost sterilizate fără consimțământul informat după nașterea primului lor copil”, mai afirmă raportul. Victimele vor avea la dispoziție 3 ani pentru a cere compensațiile.
Cele care pot dovedi că au primit bani pentru a fi sterilizate înainte de 1990 vor fi eligibile imediat pentru a primi compensații în timp ce cele care au fost sterilizate fără consimțământ vor trebui să descrie ce li s-a întâmplat și să își dovedească afirmațiile.
Potrivit Comisiei Europene, minoritatea romă reprezintă aproximativ 2% din populația de 10 milioane de locuitori a Cehiei.