Etapa a 2-a a Ligii 2, ediția 2021-2022, aduce o premieră din punct de vedere al interesului manifestat de televiziuni pentru meciurile eșalonului secund, nu mai puțin de șapte meciuri din totalul de zece fiind televizate. Asta în ciuda faptului că drepturile TV vândute includeau condiția de transmitere în direct a patru sau cinci jocuri pe etapă, după cum a susținut Auraș Brașoveanu, unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor de Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF.
Astfel, după Unirea Constanța – FC Hermannstad (scor 0-2, al doilea succes consecutiv pentru echipa lui Marius Măldărășanu), urmează alte șase partide care pot fi văzute la TV, inclusiv duelul Petrolului, programat astăzi în Capitală, cu Metaloglobus.
De amintit că toate cele 20 de echipe participante în ”B” vor încasa, în total, în rate egale, 650 de mii de euro,pentru acest campionat, apoi, în sezonul următor se vor aloca 700 de mii de euro din drepturile TV, iar în celălalt- 750.000 de euro.

Program meciuri etapa 2 Liga 2:

joi, 5 august 2021, ora 17:30
Unirea Constanţa – FC Hermannstadt – 0-2
sâmbătă, 7 august 2021, ora 11:00
Politehnica Iaşi – Concordia Chiajna – DigiSport, TelekomSport și LookSport
Dacia Unirea Brăila – FC Braşov
Unirea Slobozia – CS Comunal Şelimbăr
Ripensia Timișoara – Unirea Dej
sâmbătă, 7 august 2021, ora 13:00
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploiești – Digi Sport, TelekomSport și LookSport
duminică, 8 august 2021, ora 12:00
FC Buzău – Universitatea Cluj – DigiSport, TelekomSport și LookSport
luni, 9 august 2021, ora 16:00
FK Csikszereda – Astra – DigiSport, TelekomSport și LookSport
marţi, 10 august 2021, ora 17:00
Dunărea Călăraşi – Politehnica Timișoara – Digi Sport, TelekomSport și LookSport
marţi, 10 august 2021, ora 19:00
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Steaua București – DigiSport, TelekomSport și LookSport