Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinţilor. A fost fiica lui Ştefan Joldea, armaş, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamţului. Acesta a trăit în comuna Vânători-Neamţ şi a avut doua fiice- pe Marghita (Marghioliţa) şi pe Teodora. Aceasta din urmă se căsătoreşte cu Elefterie, însă, nu după mult timp, cei doi vor intra în cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage în Munţii Buzăului împreună cu Sfânta Teodora şi cu câteva maici. După zece ani de nevoinţă în Munţii Buzăului, ajunge în Munţii Neamţului. Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora în părţile Sihlei, unde se afla un bordei părăsit. Acolo a rămas singură, numai cu Hristos, şi a petrecut mulţi ani în cea mai aspră nevoinţă pustnicească. Era la sfârşitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla încă nu luase fiinţă. Însă pădurile din împrejurimi adăposteau numeroşi pustnici. După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peştera de alături, unde rămâne până la moarte, ostenindu-se în post şi rugăciune, pentru ea şi pentru toată lumea. Puţina hrană şi-o procura fie din fructele pe care i le oferea pădurea, fie mai ales dintr-un fel de iederă, ce creşte până azi pe stâncile Sihlei, numită „iarbă dulce” sau „măcrişul Sfintei Teodora”. Tradiţia menţionează că părinţii Sihăstriei observau cum păsările intrau pe geamul trapezei şi culegeau fărămituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munţii Sihlei. Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în racla de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni – Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1856, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpaţi. La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.