Ana M.
Cei care doresc să sprijine financiar activitățile unor organizații neguvernamentale, ale unor unități de cult sau ale altor entități nonprofit pot direcționa 2 % din veniturile lor către acestea, până pe 25 mai 2016. Potrivit informațiilor pe care le-am primit de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova, “contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2 la sută din impozitul anual pe veniturile din salarii pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, a unităților de cult, precum și pentru acordare de burse private, conform legii”. Aceste prevederi figurează în Codul Fiscal. Contribuabilii care, în anul 2015, au realizat venituri din salarii și asimilate acestora și doresc să sprijine activitatea unor entități nonprofit trebuie să depună formularul 230 “Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor“ până pe 25 mai 2016 la instituția fiscală de pe raza căreia își au domiciliul.
Tot potrivit Codului Fiscal, “contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume ce reprezintă până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare, în cazul societăților închise, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii”. Astfel contribuabilii care au realizat venituri din activități independente, din activități agricole, din cedarea folosinței bunurilor, din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract și alte operațiuni de acest gen vor completa punctul III “ Destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net/ câștigul net anual impozabil“ din formularul 200 „Declarație privind veniturile realizate din România” pe care îl vor depune la organul fiscal tot până pe 25 mai 2016. Cele două formulare se pot obține numai de la unitățile fiscale, gratuit, sau se pot descărca de pe site-ul ANAF.














