Ana Maxim
Bolile cardiace, problemele cauzate de consumul de alcool, afecțiunile digestive au fost principalele cauze pentru care prahovenii au solicitat intervenția echipajelor de pe ambulanțe în primele trei zile ale anului 2016. Cea mai aglomerată zi din punct de vedere al numărului de apeluri la 112 a fost cea de duminică, iar ziua de ieri se anunța cel puțin la fel de dificilă. Medicii au intervenit în aproximativ 1.500 de situații de urgență, în tot județul, începând din 1 ianuarie, inclusiv pentru a salva trei persoane care au încercat să se sinucidă. Acesta este cel de-al doilea val de solicitări către Serviciul de Ambulanță Prahova, după cel înregistrat în perioada Crăciunului. Medicii au intervenit atunci în peste 1.000 de cazuri, pentru a acorda primul ajutor prahovenilor care au exagerat cu mâncarea și băutura ori au avut probleme de sănătate după ce și-au neglijat tratamentele pentru diverse afecțiuni.
În primele zile ale anului 2016, Serviciul de Ambulanță a primit aproximativ 1.500 de solicitări de la prahovenii care au avut nevoie de intervenții de urgență, cea mai aglomerată zi fiind cea de duminică, 3 ianuarie, când au fost înregistrate aproape 400 de apeluri de la prahoveni, după cum ne-a precizat directorul instituției, dr. Daniel Nicolae. În perioada amintită, cele mai multe solicitări au venit din partea persoanelor cu afecțiuni cardio- vasculare. Mesele copioase, neglijarea tratamentelor, dar și vremea foarte rece și-au spus cuvântul, iar starea de sănătate a persoanelor respective s-a deteriorat semnificativ, printre problemele ce au impus intervenții medicale de urgență fiind edemele și stopurile cardiace. Nu numai persoanele de vârsta a treia au trecut prin astfel de momente de groază, ci și persoane de vârstă activă. Atât de Revelion, cât și în zilele ce au urmat, mulți prahoveni au pierdut numărul paharelor de băutură consumate, efectul fiind apariția tulburărilor psihice. Pentru a-i liniști, rudele sau cunoscuții acestora au apelat Serviciul de Ambulanță ca ultimă soluție, solicitările de acest gen fiind pe locul al doilea în top, după cum ne-a mai precizat dr. Daniel Nicolae. Pe locul al treilea s-au situat apelurile pentru intervenții în cazul afecțiunilor digestive: colici abdominale, ulcere în criză etc., din cauza meselor copioase și – în unele cazuri- a neglijării tratamentelor. Medicii de la Serviciul de Ambulanță au intervenit și pentru a salva viețile a trei persoane (doi bărbați și o femeie) care au încercat să se sinucidă înghițind pastile. Din fericire, toți trei sunt teferi, grație manevrelor personalului medical. Și în perioada minivacanței de Crăciun, peste o mie de prahoveni au apelat la Serviciul de Ambulanță Județean, principala cauză a numărului mare de solicitări fiind abuzul de mâncare și de alcool. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pe data de 26 decembrie (480 de apeluri), în condițiile în care numărul mediu al solicitărilor la serviciul de ambulanță prahovean, într-o zi normală, este de circa 250 !
În toată țara, medicii de la serviciile județene de ambulanță au lucrat la foc continuu de Revelion și în primele zile ale lui 2016, pentru că mii de români înțeleg prin distracție consumul în exces de mâncăruri grase și băuturi alcoolice, fără a se gândi la consecințele –uneori dramatice – asupra sănătății.















