Nicoleta Dumitrescu

 

Expresia din titlu îi aparține primarului Clujului, Emil Boc, care, aflat în tabăra care-l susține la șefia PNL pe Cîțu, a ținut să-l ironizeze pe Ludovic Orban chiar cu una dintre declarațiile acestuia din urmă, făcute după confirmarea că va avea contracandidat. Cu experiența de premier în spate, Emil Boc și-a exprimat încrederea că, până pe 25 septembrie – ziua când se va afla cine va fi președintele partidului – liberalii se vor concentra pe problemele oamenilor și pe guvernarea României, ”altfel festivalul democrației se va transforma în bâlciul democrației și vom fi cu toții pierzători!”.

Având în vedere cam cum arată campania pentru susținerea celor doi candidați la șefia PNL, Emil Boc cam are dreptate. Astfel, și liberalii, ajunși la guvernare, în lupta pentru câștigarea șefiei partidului, au reușit să arate că și ei trăiesc în cele două Românii pe care le vedeau și le contestau, de mama focului, în curtea celor de la PSD. Practic, deși cam toți pașii făcuți de social-democrați pentru binele țării și poporul ei, evident, au fost contestați de liberali, acum pare că și ei au pornit pe aceeași potecă bătătorită. Pentru că, și ei, liberalii, odată ce au văzut că au puterea în mâni, primul lucru pe care l-au făcut a fost să-și negocieze funcțiile de conducere și să-i onoreze, cu posturi bune de conducere, pe unul și pe altul care i-au susținut să ajungă unde sunt acum, adică în coaliția aflată la guvernare.
Pe de altă parte, ce tărăboi este acum, văzut inclusiv între taberele celor doi contracandidați la șefia liberală, pe tema PNDL și a rectificării bugetare! Nu mai sunt politizați banii guvernamentali, așa cum se întâmpla când era PSD la Palatul Victoria? Nu se mai fac alocări pe criterii politice? Nu se mai fac discriminări între primari, fiind favorizați doar cei care fac parte din partidul aflat la putere?
După cum se ceartă liberalii între ei, se pare că istoria favoritismelor politice se repetă, deși, inclusiv în cazul de față, nimeni nu vrea să recunoască. Iar asta face dovada faptului că oricât s-ar schimba unii cu alții, politicienii nu fac altceva decât tot ceea ce contestau la ceilalâi. De ce? Pentru că așa este mecanismul! Cel în care se merge pe principiul ”Pleacă ai lor și vin ai noștri!”. Așa se face că instituțiile, acolo unde se pot face numiri fără concurs, sunt pline acum de oameni pe care i-au recomandat șefii partidelor și ai organizațiilor județene și locale ale formațiunilor politice din coaliția aflată la guvernare, iar de la miniștri până la primari, o întreagă pleiadă de ”norocoși” sunt consilieri personali.
Pe de altă parte, inclusiv rectificările bugetare au început să fie… cu cântec, unul pe care, dacă nu se află în tabăra care trebuie, chiar și unii dintre liberalii îl pot considera a fi un cântec de…jale! Așa se întâmplă însă atunci când mai ales în partide este democrație. Se pare însă că, așa cum se cunoaște, uneori și ceea ce este mult strică! Or, în cazul partidelor, cornul abundenței din care tot mușcă pe motiv că sunt la guvernare riscă să se transforme într-un adevărat circ. Iar asta se întâmplă atunci când se consideră că, deținând puterea, se poate cumpăra orice. Oare nu sunt atâtea exemple care au demonstrat până unde se poate ajunge dacă nu există rațiune și echilibru când vine vorba despre a avea puterea în mâini? Poate că nu sufieciente aceste exemple sau poate că, și mai grav, nu contează. Altfel cum se explică faptul că festivalul democrației este pe punctul de a se transforma într-un bâlci de genul „Câinii latră, ursul merge”!?