Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 925.814 persoane în luna iunie, cu 1.626 mai puţini comparativ cu luna mai, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) şi preluate de Agerpres. Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială înregistraţi în iunie, 792.599 erau pensionari din sistemul public, iar 133.215 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 303 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – de 351 lei, Bistriţa-Năsăud (347 lei) şi Hunedoara (342 lei). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 34.585, şi în judeţele Suceava (32.270 pensionari), Iaşi (28.679) şi Dolj (27.648). În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 157 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 195 lei şi 250 lei, în funcţie de sector) şi în judeţele Ilfov – de 259 lei şi Gorj (233 lei). Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (9.131 persoane), urmat de Dolj (8.801) şi Botoşani (8.385).