F. T.

În noaptea de vineri spre sâmbătă (16/17 iulie a.c.), angajați ai Biroului Rutier Ploiești, împreună cu reprezentanții ai RAR, au efectuat mai multe razii în oraș, acestea vizând prevenirea accidentelor rutiere, dar și sancționarea celor care nu respectă normele participării la trafic.
În acest context, potrivit unui comunicat de presă al IPJ, „în cadrul acțiunii, au fost controlate 55 de autovehicule, constatându-se 44 de contravenții, dintre care 20 pentru defecțiuni tehnice și 15 pentru viteză. Totodată, au fost reținute 8 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor s-a ridica la aproximativ 13.000 de lei. De asemenea, au fost constatate și două infracțiuni. Doi bărbați au fost opriți în trafic de polițiști, iar cu ocazia testării cu aparatul DrugTest a fost obținut un rezultat pozitiv, indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”.