Petroliștii și-au încheiat stagiul centralizat pe care l-au efectuat, în această vară, pe plan local, la Ploiești, cu încă o verificare utilă, în compania prim-divizionarei Chindia Târgoviște. Partida s-a desfășurat la Strejnic și s-a încheiat nedecis, scor 0-0, fiind serios influențată de căldura sufocantă de la orele prânzului.
Echipa lui Nicolae Constantin își păstrează astfel invincibilitatea în jocurile amicale, după victoriile cu Tricolorul Breaza, Farul Constanța, Petrolul 95 sau Unirea Ungheni, bifând încă o confruntare, cea de-a cincea de la reluarea pregătirilor, în care nu a primit gol, dar, de această dată, nici nu a mai dat!
Remiza s-a consemnat în fața unei prim-divizionare, Chindia Târgoviște, formație aflată la ultima repetiție înaintea startului oficial al sezonului 2021-2022, egalul consemnându-se la capătul unui joc echilibrat, de angajament.
N-au fost multe ocazii mari, dar, chiar și așa, fiecare dintre combatante a avut șansa să puncteze, „lupii” prin Măzărache (44 – pătrundere pe stânga, încheiată cu un șut la colțul scurt, în plasa laterală) sau Bratu (89 – șut de la 20 de metri, respins de sub bară de portarul oaspeților), iar dâmbovițenii prin Popadiuc (40 – șut de la 16 metri, central, puțin pe lângă butul din dreapta lui Cebotari) ori Florea (66 – lovitură liberă de la 22 de metri, bătută direct pe poartă, la care Avram a avut intervenția potrivită).
Iată, însă, și cele două distribuții:
Petrolul: Cebotari (46 Avram) – Șt. Niță (46 Olaru), Meijers (83 Nicolae), Huja (60 Manolache), Țicu (75 Oprea) – Seto Takayuki (46 S. Pană), Cebotaru (83 Licsandru) – Constantinescu (46 Bratu), Buia (75 Boțogan), Nițescu – Măzărache (83 D. Ilie). Antrenor: Nicolae Constantin.
Chindia: Moldovan – Corbu, Căpușă, Baxevanos, C. Dinu – Neguț, Iacob, Popadiuc, Șerban – Florea, Popa. Au mai jucat: Celea, Cherchez, Kocic, Ioniță, Atanase. Antrenor: Emil Săndoi.
În acest ultim joc al cantonamentului, Nicolae Constantin nu i-a putut folosi pe Lică, Saim Tudor, Vajushi, Diarra și Enache, cu toții aflându-se în recuperare, după ce s-au confruntat, în ultimele zile, cu diverse probleme de natură medicală. De asemenea, la încălzirea de dinaintea jocului, tânărul fundaș dreapta Pârvulescu a acuzat o problemă musculară, fiind, astfel, menajat pentru a nu risca o accidentare mult mai gravă.
„Lupii” au parte apoi de primul weekend liber de la reluarea antrenamentelor, urmând să revină la pregătiri luni după-amiază.
”Mă aşteptam să ne pună probleme, să avem situaţii de gol puţine. Am avut câteva pe care dacă le-am fi interpretat corect, am fi reuşit să şi înscriem, dar din păcate nu am reuşit azi şi ne pregătim pentru următoarele meciuri. Vajushi sper ca de luni să intre într-un program în care să-şi revină la formă maximă. De jucători ar mai fi nevoie, am vorbit cu conducerea, ei ştiu discuţiile. Dacă reuşesc să aducă ceva peste ce avem noi, e perfect, dacă nu, eu am încredere că putem să ne batem la promovare cu acest lot de jucători. Singurul lucru pe care îl doresc e să fie linişte la echipă”, a declarat Nae Constantin, pentru FCPTV.
Din păcate, deși echipa este ”pe drumul corect”, la acest moment, dovedind seriozitate, o formă bună și oarecare potențial în perspectiva viitorului sezon, descreșterea se produce, evident, în … conturile clubului, unde se apropie ”momentul zero”. Doar cu promisiuni de contracte de sponsorizare / finanțare, posibili parteneri și potențiale asocieri, fără nimic concret, fără bani de a licita măcar pentru mărci (aproximativ 21.000 euro), clubul pare să facă pași importanți înapoi, pași pe care, ușor, ușor, îi va resimți și echipa! Poate, totuși, nu va fi așa și, în ceasul al doisprezecelea, se va găsio soluție salvatoare, se va întâmpla o minune…

Foto: Cristi Stavri

Ploieşteanul Valentin Lazăr devine rival

Fostul junior petrolist, ploieșteanul Vali Lazăr, a semnat cu Concordia Chiajna, formația ilfoveană anunțându-și intențiile de promovare în Liga I, astfel că poate reprezenta o rivală importantă a Petrolului. După ce,în ultimul sezon, mijlocașul de 31 de ani a evoluat pentru Al-Shahania SC (Qatar), Lazăr este noul jucător al Concordiei Chiajna, contractul semnat de mijlocașul ofensiv fiind valabil pentru un singur an, urmând să fie extins pentru încă unul, dacă formația ilfoveană va promova în Liga 1!