N.D.

Camera de Comerț și Industrie Prahova va fi astăzi gazda Forumului de Afaceri România-Vietnam, evenimentul fiind organizat în colaborare cu Ambasada Republicii Socialiste Vietnam la București.
Potrivit reprezentanților instituției camerale, inițiativa organizarii acestui forum de afaceri la Ploiești are loc pe fondul semnării celor două acorduri între Vietnam și Uniunea Europeană – Acordul de Comerț Liber și Acordul privind Protecția Investițiilor – în anul 2019, când România a deținut Președinția Consiliului UE, care au fost ratificate anul trecut și sunt puse în aplicare treptat în următorii 10 ani. ”Acordul de Comerț Liber a fost caracterizat de UE ca fiind cel mai modern și ambițios acord încheiat vreodată între UE și o țară în curs de dezvoltare și are ca scop eliminarea a 99% din taxele vamale. De asemenea, 65% din taxele la exporturile UE în Vietnam vor fi eliminate odată cu intrarea în vigoare a acestui acord, restul taxelor vamale fiind excluse treptat în decursul a 10 ani.
În acest context, evenimentul își propune familiarizarea mediului de afaceri prahovean cu o piață în dezvoltare, prea puțin explorată anterior dar al cărei potențial comercial și investițional este susținut de una dintre cele mai ridicate rate de creștere economică la nivel mondial, de amplele reforme care au deschis țara pentru investițiile străine şi au îmbunătățit climatul de afaceri, dar și de faptul că întreprinderile mici și mijlocii reprezinta 98% din totalul întreprinderilor din Vietnam”, au precizat reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Prahova. La acest eveniment va participa și ambasadorul Republicii Vietnam în România, alături de o echipă de specialiști care vor susține prezentări pe tema celor două acorduri menționate.