Ana Maxim

În Prahova, cei mai mulți turiști străini veniți în primele zece luni ale anului 2015 au fost din Israel și Bulgaria, iar Sinaia și Bușteni au primit cei mai mulți vizitatori din țară și de peste hotare, după cum relevă datele Direcției Județene de Statistică Prahova. Informaţiile privind situația înregistrată pe tot parcursul anului 2015 urmează să fie făcute publice în prima parte a lui 2016. În structurile de primire turistică din Prahova care au cel puțin 10 locuri s-au cazat, în primele 10 luni ale acestui an, 386.810 persoane, dintre acestea 318.406 fiind români și 68.404 –străini. Durata medie a șederii turiștilor în unitățile de cazare a fost de 2,2 zile, cei mai mulți preferând să stea în hoteluri, în pensiuni și în vile turistice. Prahova a reușit să atragă mult mai mulți vizitatori comparativ cu cei întregistrați în aceeași perioadă din anul trecut. În primele zece luni ale lui 2014, numărul turiștilor abia depășea 300.000, mai exact: 262.590 români și doar 46.845 de străini. Stațiunea Sinaia a atras cei mai mulți vizitatori anul acesta: 220.380, dintre care peste 55.000 au fost străini, iar Bușteniul s-a situat pe locul al doilea, cu 50.258 de vizitatori și Ploieștiul – pe locul al treilea, cu 43.127 de vizitatori, conform aceloraşi date centralizate de Direcția Județeană de Statistică Prahova. Din Israel și din Bulgaria au venit cei mai mulți turiști nerezidenți în România: 24.860 și, respectiv, 8.515 turiști. Urmează, în top – Regatul Unit al Marii Britanii – 4.227 de turiști, Italia- 3.714 turiști, Germania -2.546 de turiști, SUA-2.261, Franța- 2.095 de turiști, Spania -2.033 de turiști, Republica Moldova- 1.539 de turiști și Belgia- 1.461 de turiști. La finalul lunii octombrie, în datele Direcției Județene de Statistică Prahova figurau 298 de structuri de primire turistică, dintre care 82 de hoteluri, 15 moteluri, 39 de vile turistice, 108 pensiuni urbane, 32 de pensiuni agroturistice etc. La nivel naţional, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din țară în primele 10 luni ale acestui an au însumat 8,518 milioane, în creştere cu 16,9% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 77,1%, în timp ce ale turiştilor străini au reprezentat 22,9%, ponderi apropiate de cele din perioada similară a anului trecut.