Petroliștii au dat start în stagiul centralizat din această vară, cantonamentul „lupilor” derulându-se la Ploiești. „Am insistat pentru varianta de a rămâne acasă pentru că aici avem tot ce ne trebuie. Nu depindem de nimeni pentru terenuri, așa că ne putem face treaba în liniște”, spunea, încă de la reluarea pregătirilor, antrenorul Nicolae Constantin, cel care a condus, la Strejnic, un prim antrenament al acestui cantonament, terenurile din Pleașa și Brazi urmând să fie și ele folosite ”la nevoie”.
Deocamdată, efectivul grupării ploieștene, cazată la Hotel Vigo, numără 23 de jucători:
– Nicolai Cebotari, Raul Avram, Alexandru Radu – portari
– Sergiu Pârvulescu, Alberto Olaru, Ștefan Niță, Viorel Lică, Bart Meijers, Marian Huja, Antoniu Manolache, Valentin Țicu, Aris Oprea – fundași;
– Armando Vajushi, Silviu Pană, Alin Boțogan, Robert Enache, Eugeniu Cebotaru, Darius Buia, Mihai Nițescu, Alexandru Saim Tudor – mijlocași;
– Sory Diarra, David Ilie, Simon Măzărache – atacanți.
După jumătatea săptămânii urmează să ajungă în cantonament și tinerii Mario Bratu, Mihai Constantinescu, Adrian Nicolae și Cristian Licsandru, cei care trăiesc emoțiile examenelor de Bacalaureat, fiind, astfel, învoiți pentru a se putea pregăti în liniște. Sâmbătă, „lupii” vor merge la Brașov, pentru jocul amical cu Farul Constanța, ce se va disputa începând cu ora 13.00.

Partenerul își ia „catrafusele”?!
Petrolul caută… suflu şi suflet pentru un nou sezon cu buget asigurat

Ieri, o altă veste a bulversat birourile clubului, partenerul finanțator, cel care a asigurat un ”trai mai mult decât decent”, lansând o solicitare privind unele ”bunuri aflate în folosință”! Astfel mașini și calculatoare care au asigurat buna funcționare a activității, ar urma să revină în patrimoniul societății care a asigurat aceste bunuri în timpul parteneriatului! Deci, ”gluma” se cam îngroașă, exact când era mai multă nevoie de liniște financiară, înainte de începerea sezonului! Iar asocierea cu autoritatea locală este și ea în ”aer”, licitația pentru mărci ”bate la ușă”, mai este nevoie de achiziții în lot, pentru sezonul viitor și se apropie cheltuielile importante – organizare meciuri, salarii, eventuale prime etc.!