N. Dumitrescu

Proiecte cu fonduri europene sunt puse în aplicare nu doar la oraș, ci și în mediul rural, cel mai recent exemplu fiind comuna prahoveană Provița de Sus, care a atras un milion de euro, bani care vor schimba viața a sute de locuitori. Astfel, astăzi, la căminul cultural din localitate, va fi organizată o manifestare prin intermediul căreia se va da startul proiectului ”Dealurile Sultanului – dezvoltare locală prin furnizarea de servicii integrate în comuna Provița de Sus”, la care sunt așteptați să participe și localnici ai comunei. Proiectul, realizat de Primăria Provița de Sus în parteneriat cu Asociația Grup de Acțiune Locală Dealurile Sultanului și Școala Gimnazială „Mitropolit Pimen Georgescu” din localitate are ca dată de finalizare decembrie 2023, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Așa cum au anunțat reprezentanții autorităților locale din Provița de Sus, obiectivul general al proiectului este reducerea cu 250 a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din această comună. Mai exact, 100 de persoane vârstnice, de peste 65 de ani, vor beneficia de servicii sociale și diverse acțiuni realizate de voluntari, iar 25 de copii aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială, dar mai ales în risc de abandon școlar, vor beneficia de programul Școală după Școală, precum și de diverse acțiuni cu caracter social. De asemenea, 100 de persoane apte de muncă, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, vor beneficia de servicii de consiliere profesională, formare profesională și dobândirea unei calificări, oportune găsirii unui loc de muncă, alte 25 de persoane apte de muncă urmând să beneficieze de programul de antreprenoriat și dobândirea competențelor antreprenoriale, fiind avansată ideea că minimum șase dintre aceste 25 de persoane ar urma să-și deschidă o afacere proprie, în acest sens urmând să primească și o finanțare de 22.380 euro pentru dezvoltarea acesteia.