• Renate Weber a dat în judecată Parlamentul
Ieri, Curtea Constituţională a României a stabilit că este neconstituţională hotărârea Parlamentului pentru revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Potrivit surselor citate, judecătorii constituţionali au admis, în unanimitate, sesizarea Partidului Social Democrat.
Hotărârea Parlamentului 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, fiind încălcate prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia, se arată în sesizarea depusă de PSD la Curtea Constituţională.
Potrivit documentului, hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.
„În mod contrar garanţiilor de independenţă ale Avocatului Poporului subliniate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi prevăzute de standardele europene, Parlamentul a adoptat hotărârea de revocare a Avocatului Poporului cu încălcarea Constituţiei, a standardelor de independenţă ale instituţiei, dar şi chiar a prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, astfel cum au fost explicitate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, utilizând revocarea ca un mecanism de control discreţionar, politic, iar nu ca un control de legalitate în privinţa Avocatului Poporului”, se arată în sesizare.
Semnatarii sesizării precizează că nu contestă dreptul Parlamentului de a evalua activitatea Avocatului Poporului, ci „tocmai constituţionalitatea acestei evaluări, în sensul că evaluarea realizată nu a fost una obiectivă, nu a respectat cadrul constituţional şi legal şi nu a fost bazată pe o demonstraţie a unor încălcări cumulative a Constituţiei şi a legilor”. Renate Weber a dat în judecată Camera Deputaţilor şi Senatul, solicitând judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti anularea hotărârii Parlamentului prin care a fost revocată de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului, potrivit Agerpres.
Primul termen al procesului va avea loc vineri, 2 iulie.
Cererea a fost înregistrată la Secţia a IX-a contencios administrativ de la Curtea de Apel Bucureşti pe 17 iunie şi are ca obiect „anulare act administrativ – hot. nr. 36/16.06.2021”.
Pe 16 iunie, deputaţii şi senatorii au votat proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului.
S-au înregistrat 247 de voturi „pentru”, 32 ‘împotrivă’, iar un parlamentar nu a votat.