F. T.

În noaptea de joi spre vineri (24/25 iunie), în jurul orei 02.00, angajaţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Bălțești au efectuat semnul regulamentar de oprire unui şofer care se deplasa pe drumul judeţean care leagă localităţile Gornet de Măgurele.
În condiţiile în care bărbatul aflat la volan nu s-a conformat indicaţiilor poliţiştilor, ci, dimpotrivă, şi-a văzut pe mai departe de drum, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea acestuia.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, „după aproximativ 800 de metri (de când a început urmărirea – n.n.), conducătorul maşinii a oprit în afara părții carosabile, ulterior fugind spre câmp. Bărbatul a fost prins de polițiști, iar din verificări s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, se efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”.