V. S.
Primarii prahoveni care au în derulare proiecte de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală, susținut de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, au primit o veste care îi pune cu siguranță în mare dificultate. Ministrul Cseke Attila le-a transmis tuturor beneficiarilor, cu trei zile în urmă, o adresă prin care edilii din localitățile vizate sunt înștiințați că finanțarea proiectelor PNDL s-a blocat.
Așadar, primarii se află acum puși în fața faptului împlinit și nu au decât două variante: să sisteze orice lucrare (probabil pe termen nelimitat) sau să asigure fonduri pentru continuarea investițiilor din bugetele proprii. Ceea ce este exclus din start, având în vedere situația financiară dificilă cu care se confruntă localitățile din întreaga țară.
Ce spune adresa primită de la Cseke Attila, despre care nimeni nu a precizat nimic oficial, neavând niciun interes să își pună în cap aleșii locali și alegătorii, în special.
“Vă comunicăm faptul că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a epuizat creditele bugetare allocate Programului Național de Dezvoltare Locală pentru anul în curs. De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că, potrivit legii, aveți posibilitatea să decontați bunurile achiziționate, serviciile prestate, în vederea evitării înregistrării de arierate, urmând ca, în situația suplimentării creditelor bugetare aferente Programului, în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cursul anului curent, să vă notificăm cu privire la reluarea transferurilor. Totodată, facem precizarea că, pe toată durata de valabilitate a contractelor de finanțare, aveți posibilitatea de a solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației recuperarea sumelor aferente contribuției de la bugetul de stat decontate din surse proprii sau alte surse legal constituite”.
Este o lovitură pe care o primesc zeci de localități prahovene (comune și orașe) care aveau în execuție lucrări de infrastructură rutieră, canalizare, alimentare cu apă, reparații sau construire de noi sedii de școli, grădinițe sau primării. PNDL reprezenta sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi avea la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice.
În Prahova, prin PNDL II erau în derulare investiții de circa 700 de milioane de lei.