Nouă permise ridicate, aproape o sută de amenzi date
F. T.
Marți, 22 iunie a.c., agenţi ai Serviciului Rutier Prahova, împreună cu colegi din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, au desfăşurat mai multe razii care s-au circumscris acţiunii derulate la nivel naţional, intitulată „Atenție la Tren!”.
„Scopul acestora- spun reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat de presă – a fost prevenirea și reducerea numărului de accidente rutiere soldate cu victime omenești și pagube materiale, ce au loc pe drumurile publice, în zona trecerilor la nivel cu cale ferată, precum și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de circulație instituite.
De asemenea, au fost verificate semnalizările rutiere instalate la 27 de stații de cale ferată, în vederea respectării condițiilor de amplasare a acestora precum și asigurarea vizibilității”.
În timpul acţíunilor, au fost verificate peste 200 de autoturisme, fiind aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 36.000 de lei.
Totodată, au fost reținute nouă permise de conducere și opt certificate de înmatriculare.