Primăria Municipiului Ploiești a încheiat o nouă ediție a „Târgului de Crăciun”, manifestare la care sute de copii talentați, artiști și trupe au încântat spectatorii, seară de seară, pe scena amenajată în zona Pasajului Pietonal – Central. Toți copiii care au susţinut programe artistice pe scenă au primit dulciuri, iar pentru cei mici prezenți în public Moș Crăciun a adus aproximativ 1000 de daruri. Tot aici, alți 700 de copii, elevi ai unităților școlare ploieștene au decorat într-un mod cât mai original, brăduți naturali puși la dispoziție de municipalitate. Tot în spiritul sărbătorilor de iarnă, administrația locală, cu sprijinul Casei de Cultură “I. L. Caragiale” a Municipiului Ploiești și al Filarmonicii “Paul Constantinescu”, a organizat în acest an acțiunea „Atelierele lui Moș Crăciun”.
La evenimentul găzduit în foaierul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, au participat aproximativ 700 de copii, elevi ai școlilor ploieștene. Ei au fost îndrumați de artiști plastici în confecționarea de felicitări și decorațiuni de Crăciun. În cadrul evenimentelor amintite, aproximativ 4.000 de copii din Ploiești au primit pachete cu dulciuri, iar pentru copii din familii defavorizate au fost donați de primărie 25 de brazi.