La propunerea unora dintre cititorii ziarului nostru, continuăm să publicăm o serie de informaţii din domeniul administraţiei locale, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Astfel, cei interesaţi vor putea afla cine reprezintă autoritatea executivă și pe cea deliberativă, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, dar și care sunt atribuţiile primarului și consilierilor locali etc., conform Codului administrativ.
***
Preşedintele Consiliului Judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Acesta răspunde în faţa alegătorilor de buna funcţionare a administraţiei judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean asigură respectarea prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Judeţean, precum şi a altor acte normative. Preşedintele Consiliului Judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele categorii principale de atribuţii: atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, a instituţiilor publice de interes judeţean şi a societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean; atribuţii privind relaţia cu Consiliul Judeţean; privind bugetul judeţului; privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale; privind serviciile publice de interes judeţean. Acesta întocmeşte şi supune spre aprobare Consiliului Judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare a instituției, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean. Numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora. Prezintă Consiliului Judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor Consiliului Judeţean. Exercită funcţia de ordonator principal de credite; întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare Consiliului Judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege; urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune Consiliului Judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen; iniţiază, cu aprobarea Consiliului Judeţean, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului. Îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară desfăşurate în comune, oraşe şi municipii. Poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură, consiliilor locale sau primarilor, la cererea expresă a acestora. Coordonează realizarea serviciilor publice de interes judeţean furnizate prin intermediul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice de interes judeţean; ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului furnizării serviciilor publice de interes judeţean, precum şi a bunurilor din domeniul public şi privat al judeţului; emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa, prin lege; coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice de interes judeţean, înfiinţate de consiliul judeţean şi subordonate acestuia; coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean poate delega, prin dispoziţie, o serie de atribuţii vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, secretarului general al judeţului, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. În situaţii de urgenţă sau de forţă majoră, preşedintele Consiliului Judeţean, în calitatea sa de vicepreşedinte al comitetului pentru situaţii de urgenţă, colaborează cu prefectul judeţului.
(Va urma)