Petrolul speră să nu se repercuteze în vreun fel asupra echipei, a clubului, tentativa de mită a fostului vice-preşedinte, Mihai Dogaru! Acesta a recunoscut că a vrut să-i ofere „în nume propriu”, arbitrului Sorin Antonie, o sumă de bani (5000 de euro, se pare), pentru a-l convinge să ajute echipa Aerostar Bacău în meciul de la Mioveni, şi astfel să obţină un avantaj pentru Petrolul, echipa păe care o reprezenta, ca să o ajute să prindă, în extremis, o calificare în play-off-ul eşalonului secund şi, implicit, menţinerea şanselor la promovare!
Dogaru şi-a recunoscut fapta şi a primit o condamnare de un an şi jumătate, cu suspendare, între timp, acesta fiind „scos”, oficial, din structura de conducere a clubului, prin sentinţe judecătoreşti, la Tribunalul Prahova, de schimbare a actelor juridice ale clubului Petrolul 52.
Acum, Petrolul, „suflă în iaurt”, cum se spune, având emoţii cu privire la eventualele sancţiuni pe care le poate primi Dogaru şi, implict, clubul pe care-l reprezenta!
Iată ce spun regulamentele cu privire la oficiali şi faptele acestora, iar unele concluzii se pot trage, de aici, „în cunoştinţă de cauză”.
La art. 6.Oficiali, acestea sunt repreyentate de următorii: „ persoane (cu excepţia jucătorilor) care desfăşoară o activitate legată de fotbal la FRF/LPF/AJF sau la un club, indiferent de funcţie şi de genul de activitate (administrativă, sportivă, de alt fel) sau de durata activităţii; în această categorie intră conducătorii -preşedinţii şi directorii, angajaţii şi colaboratorii, antrenorii şi personalul ajutător (fizioterapeut, manager, medic, asistent medical, preparator fizic), apoi, la articolul 8: „Oficiali asimilaţi: acţionari, finanţatori, sponsori ori alte persoane a căror apartenenţă la clubul respectiv este de notorietate”.
În Articolul 11,„ Participanţi”, se arată:
1.Participanţii la săvârșirea unei abateri sunt persoanele care contribuie la comiterea acesteia în calitate de autori/coautori, instigatori sau complici.
2.Autor/coautor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit, singur/împreună cu altă persoană abaterea disciplinară.
3.Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o abatere prevăzută de regulamentul disciplinar.
4.Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei abateri disciplinare.
Articolul care „dă fiori” petroliştilor este următorul:
4„Cluburile sunt, în mod solidar, responsabile pentru penalităţile aplicate jucătorilor şi oficialilor lor. Asociațiile județene de fotbal sunt, în mod solidar, responsabile pentru penalități aplicate oficialilor lor. Asociațiile județene de fotbal nu sunt responsabile pentru plata penalităților sportive aplicate membrilor lor afiliați. Faptul că o persoană a părăsit clubul sau asociația nu înlătură răspunderea solidară a acestora
– Cluburile răspund în mod solidar de penalităţile sportive aplicate jucătorilor, oficialilor sau altor persoane care le reprezintă (finanţatori, sponsori) sau persoanelor a căror apartenenţă la un club este de notorietate, în cazul neplăţii integrale sau la termen a penalităţilor sportive de către cei sancţionaţi. Pentru evitarea oricărui dubiu în cauzele de mai sus cluburile nu se citează
-Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:a.premeditarea;b.săvârşirea abaterii de către trei sau mai multe persoane împreună”.
Articolul 60 | Corupţia/Pariurile sportive/Integritatea competițiilor
1.Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF,unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidența prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/FRF, sau să favorizeze o persoana sau un club, va fi sancţionată în mod cumulativ:
a.cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei;
b.cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru 2 ani;
c.retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară
2.Solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat se sancționează în conformitate cu prevederile alin. 1 lit. a) – c) din prezentul articol.
3.În cazuri grave sau în caz de recidivă, sancţiunile prevăzute la alin. 1 lit. b) de mai sus pot fi înlocuite cu interzicerea oricăror activități legate de fotbal de la 2la 3 ani.
4.Prin avantaje nejustificate se înțeleg: bani, titluri de orice fel echivalând bani, bunuri, comisioane, împrumuturi, donații, prestări de servicii cu titlu gratuit, promovare în serviciu, oportunități de afaceri, alte avantaje cu caracter patrimonial, etc.
Aşadar, Petrolul are de ce să se teamă… Îi trebuiesc avocaţi buni, multe „uşi deschise”, „lobbz”, la nevoie, şi … şansă!, Asta ca să scape de sancţiunile drastice enumerate mai sus, deşi… „şansa” nu este prevăzută, nicăieri, în regulamentele după care se va judeca acest caz! Sau, desigur, să nu se judece, deloc…