Giorgiana Radu
La început a fost lumina, nu cuvântul. Cuvântul, scris ori rostit se naște, la rându-i, din lumina gândului. Dumnezeu este lumină, noi suntem lumină. Mâna de carne și oase în care sălășluiește sufletul nostru e doar un lăcaș sezonier, zice-se.
Dacă oamenii ar conștientiza în mai mare măsură că sunt mai mult decât niște trupuri flămânde continuu, care aleargă după hrană, după bani, însetate, prea însetate de avutul material, am trăi cu certitudine într-o lume armonioasă, într-o societate solară, fără încruntări și încrâncenări. Prea lesne ne lăsăm pradă deznădejdii. Mult prea ușor deschidem poarta întunericului. Uităm, sau nu știm că noi suntem de fapt energie. Nu energia aceea utilizată pentru a ridica pietre de moară, ci energia care ne înalță, ne armonizează cu noi și cu întreg universul.
Medicul Alin Scarlat, „părintele” centrului medical AS Medica Bucov, spune că spiritul nu-l putem hrăni cu sarmale și cozonac. El are nevoie de mai mult de atât. În cartea sa „Bolile sufletului”, doctorul Scarlat pledează și demonstrează importanța și atât de necesara armonie dintre corp-minte-suflet-spirit, complexul din care este alcătuită ființa umană. Armonia aceasta poartă un nume, „iubire”. Doar prin iubire ajungem la noi și la ceilalți. Iertare, bunătate, recunoștință, împăcare. Acestea sunt „armele”. Vă sună cunoscut, așa-i? Cei mai mulți știm lucrurile acestea, dar cel mai greu e să învățăm să le și practicăm. Acestea sunt, de multe ori, neputința, provocarea, bariera către noi înșine.
Trăim într-un timp al neiertării. Al egoismului și egocentrismului. Nu vedem mai mult decât ne interesează. Auzim doar ce ne convine, și când ne convine. Trăim de parcă am fi singuri pe pământ, și chiar buricul pământului. De ce să iert, de ce să-mi cer iertare? De ce să-l ajut, dacă el (ea) nu-mi e de niciun folos? Sigur că sunt oameni care poate nu merită osteneala ta, iertarea ta, dar, iertându-i, ajutându-i, îți faci, de fapt, odihnă în suflet. E greu, știu! Dar merită măcar să încercăm.
Doctorul Scarlat vorbește frumos despre vindecare. Despre vindecarea bolilor, prin vindecarea sufletului. Ascultându-l, ai impresia că, de mâine, chiar vei trăi miracolul. Doar că acest miracol presupune un drum anevoios, către tine mai ales. Un drum al acceptării, al împăcării cu viața, dar mai ales cu moartea. Când nu ne vom mai teme de moarte, când ne-o vom lua partener de viață, atunci, toate suferințele le vom întâmpina altcum. Însă avem mult de exersat pentru a ajunge la această înțelepciune, acest mod de a privi trecerea noastră prin timp. Și, firește, important este să ne dorim, să credem în parteneriatul cu cealaltă, celelalte lumi.
Până la aripile de lumină care vom fi însă, nădăjduim cât mai mult spre această existență. Până la alte vieți, alte dimensiuni energetice, ne legăm cu toate centurile la îndemână de pământul acesta reavăn, de mirosul de tei, de rădăcinile sufletești care, acum, sunt aici. Ne încătușăm cu îmbrățișarea omului iubit. Adormim pe umărul drag, trăgând de timp, implorând secunda să se lungească la infinit.
Despre viață, moarte și o altă viață, avem o singură certitudine. Iisus doar a murit, a înviat și s-a înălțat la cer. Noi, cei care locuim încă aici, nu ne grăbim să aflăm. Avem obligația să trăim timpul ce ni s-a dat. Oricum ar fi el.
