Sfântul Cuvios Onufrie a trăit în jurul anilor 350-400, în pustiul Egiptului. S-a născut ca rod al rugăciunilor părinţilor săi.
După ce a primit botezul, a fost dus de tatăl său la o mănăstire, pentru a creşte potrivit voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Sfântul Onufrie părăseşte mănăstirea şi merge în deşert. Călăuzit de un înger, ajunge la Ieremia, un bătrân sihastru. Acesta l-a învăţat ce înseamnă viaţa în singurătate. După câteva zile, l-a condus la o peşteră şi i-a spus că acela este locul în care trebuie să se nevoiască. Bătrânul a continuat să-l viziteze o singură dată pe an, până când a trecut la cele veşnice. De la moartea acestuia, Onufrie a rămas fără nicio prezenţă omenească.Timp de 70 de ani, a îndurat arşiţa zilei, frigul nopţii, luptându-se neîncetat cu demonii şi cu neputinţele firii. După lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor şi după ce inima lui s-a întărit desăvârşit în dragostea pentru Dumnezeu, un înger al Domnului a început să-i aducă pâine pentru hrana lui. În afară de aceasta, prin marea purtare de grijă a lui Dumnezeu, lângă chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belşug şi a început să izvorască şi un fir bun de apă dulce, din care îşi putea potoli setea.
Pentru că şi-a petrecut aproape întreaga viaţă în pustiul Egiptului, a rămas în istora Bisericii drept pildă a sihaştrilor.
