V. Stoica, Fl. Tănăsescu

 

Cercetările care se fac în dosarul privind fraudarea alegerilor din Sectorul 1 al Capitalei au rămas, se pare, mult în urma celor făcute în Prahova, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind o posibilă fraudă electorală în comuna Ciorani.
Perchezițiile organizate ieri sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în mai multe locații din comuna Ciorani arată că există indicii temeinice privind denaturarea rezultatelor alegerilor locale înregistrate în secțiile de votare din această localitate.
Deocamdată, anchetatorii au chemat la audieri 17 persoane, în urma descinderilor de la Ciorani, dar cauza pare să se extindă și asupra altor persoane din afara comunei, care au făcut parte din birourile secțiilor de votare organizate la nivelul acestei localități prahovene.
Acesta este primul dosar penal întocmit în Prahova în legătură cu acuzații de fraudă electorală, dar nu și prima apariție în spațiul public privind această cauză. În martie 2021, a ieșit la iveală faptul că, dintr-o anexă a Judecătoriei Mizil, au dispărut mai mulți saci cu voturi, proveniți din secțiile de votare din Ciorani, saci depozitați acolo pentru a fi renumărate voturile și a fi verificate și alte înscrisuri.

 

Ieri dimineață, informația că în comuna Ciorani au avut loc percheziții în mai multe locații, într-un dosar privind posibila fraudare a rezultatului votului la alegerile locale din 27 septembrie 2020, a făcut oarece vâlvă în mediul politic din județul Prahova. Este, de altfel, primul dosar penal întocmit pentru fraudă electorală în județul nostru, care, potrivit anchetatorilor, a fost deschis după ce s-ar fi denaturat rezultatele din comuna Ciorani ale scrutinului pentru alegerea primarului, a consiliului local, dar și a președintelui Consiliului Județean Prahova și a consilierilor județeni.
Oficial, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: „La data de 09.06.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova – Serviciul investigaţii criminale, au efectuat un număr de 18 percheziții domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidențelor electorale prev. de art. 391 al.1 Cod penal. Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea Primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi Președintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formațiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formațiuni politice. Urmează a fi aduse pentru audieri un număr de 17 persoane. Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Brigăzii Operaţiuni Speciale Ploieşti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti şi lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova. Pe măsura derulării cercetărilor, vom reveni şi cu alte comunicate pentru informarea opiniei publice. Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Aceasta nu este însă prima dată când dosarul privind posibila măsluire a rezultatelor alegerilor din Ciorani a ajuns în atenția opiniei publice.
În luna februarie 2021, saci cu voturi au dispărut dintr-o anexă a Judecătoriei Mizil. Fapta a ieșit la iveală abia o lună mai târziu, în martie 2021, când Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a venit cu precizări oficiale privind sustragerea sacilor cu documentele rezultate în urma scrutinului pentru alegerile locale organizate pe 27 septembrie 2020, dar și asupra cercetărilor care se fac într-un dosar deschis pentru o posibilă fraudare a votului în secțiile din comuna Ciorani.
“La data de 26.10.2020, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale, prevăzută și pedepsită de art. 391 alin.1 Cod Penal. Astfel, la data de 26.10.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (n.n. – față de faptă, nu față de o persoană anume) cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 391 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că, la alegerile locale organizate la data de 27 septembrie 2020, în comuna Ciorani, județul Prahova, s-au falsificat înscrisuri cu privire la rezultatul alegerilor.
La data de 23.02.2021, organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la faptul că, la data de 8.02.2021, orele 19.40, o persoană necunoscută a pătruns fără drept în arhiva Judecătoriei Mizil, ce funcționează într-o clădire proprietate a Primăriei Mizil, aflată în administrarea Judecătoriei Mizil, de unde au fost sustrase buletine de vot. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, având ca obiect infracțiunile pervăzute de art. 225 Cod Penal (n.n. – Violarea sediului profesional) și art. 275 alin. 1 Cod Penal (n.n. – care prevede că sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani). În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării autorilor faptelor”, se preciza, în luna martie 2021, în comunicatul de presă transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil.
Rămâne de văzut cum se va soluționa acest dosar, cine va fi tras la răspundere pentru posibila fraudă și, mai mult decât atât, ce impact va avea asupra viitoarelor alegeri această anchetă penală.