N. Dumitrescu
Alegerile parțiale, care vor avea loc pe data de 27 iunie a.c., în vederea alegerii noului primar al comunei Șotrile, au șansa să rescrie aceeași poveste de la scrutinul electoral de anul trecut. Fostul primar, Bogdan Davidescu, și-a depus din nou candidatura, deși are la activ o condamnare penală. Potrivit informațiilor primite ieri de la Biroul electoral de circumscripție Șotrile, pentru alegerile locale parțiale care vor avea loc în această lună, în vederea alegerii noului primar, au fost înregistrate patru candidaturi, respectiv: Davidescu Bogdan – independent, din partea AUR – Mosor Ionuț Cătălin, din partea PMP – Preda Iulian, iar din partea PNL – Broșteanu Gabriel, toate dosarele de candidatură fiind acceptate. Problema este că, dintre cei patru candidați, unul, respectiv Davidescu Bogdan, are ceva probleme – chiar penale – prin redepunerea candidaturii din partea fostului primar, perioada electorală din acest an fiind copie fidelă cu aceea de la alegerile locale din 2020. Și asta deoarece, la alegerile locale de anul trecut, la Şotrile, la funcţia de primar s-au înregistrat patru candidaţi, ca independent intrând în competiția electorală acelaşi fost primar Bogdan Davidescu. Conform rezultatelor finale ale votului de la alegerile de anul trecut, acesta a fost reales în funcţie cu 41,22 % din voturi, numai că bucuria i-a fost de scurtă durată. Mandatul i-a fost invalidat de Judecătoria Câmpina, care a arătat, în motivarea deciziei, că nu au fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate în vederea validării în funcție, acesta fiind condamnat definitiv în 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă. Ulterior, Davidescu a atacat decizia pronunţată, în octombrie 2020, pe fond de către Judecătoria Câmpina, dar Tribunalul Prahova a respins apelul acestuia ca nefondat, decizia fiind definitivă. Drept urmare, deoarece mandatul celui care a câștigat funcția de primar la Șotrile a fost invalidat, din motivele menționate anterior, această localitate a fost, anul trecut, singura din Prahova în care nu a avut loc învestirea în funcție a noului primar, funcția de conducere a comunei fiind preluată, până în momentul de față, de către viceprimarul comunei – Ion Ovidiu Toporaș. Dacă locuitorii comunei, în urma votului din data de 27 iunie a.c., vor da cele mai multe voturi tot fostului primar Bogdan Davidescu – adevărat că rămâne de văzut dacă se va întâmpla așa !- înseamnă că istoria post alegeri locale, înregistrată în 2020, riscă să se repete și anul acesta. Data limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile parțiale din acest an din Șotrile a fost 7 iunie, iar potrivit reprezentanților Biroului Electoral de Circumscripție din localitate nu a fost înregistrată nicio contestație. Campania electorală va începe pe 12 iunie, iar alegătorii cu drept de vor se vor prezenta la urne pe 27 iunie a.c.