F. T.

Reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), în frunte cu şeful acesteia, comisarul general Octavian Berceanu, au efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, vizite inopinate în judeţ. Şi ce puteau fi găsite? Nimic altceva decât ilegalităţi! Cum ar fi la Urlaţi, de exemplu, unde se încerca, la momentul sosirii reprezentanţilor GNM acolo, acoperirea cu pământ a unei gropi de gunoi ilegală, situată în zona râului Cricovul Sărat. Iar într-o postare pe pagina de Facebook a Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu a scris: „Urlaţi, județul Prahova. Primăria Urlaţi încercă să dosească, adică să acopere cu pământ, o groapă de gunoi ilegală, situată în lunca râului Cricovul Sărat. Staţia de transfer deşeuri se află la 300 de metri, fiind cea mai apropiată construcţie de groapa ilegală”.
Reamintim că, şi în urmă cu două săptămâni, zeci de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu poliţişti şi jandarmi, au efectuat o serie de controale în Prahova, unde au găsit o mulţime de nereguli pe linia protecţiei mediului. Atunci, Octavian Berceanu a promis că va reveni în Prahova. Şi a revenit…

Sursa foto: www.facebook.com/GardaNationaladeMediu