Noul director sportiv al „galben-albaștrilor” este Claudiu Tudor, care revine, oficial, în familia Petrolului, după ce a fost „căpitan” al echipei, ca jucător.
„A fost, bineînțeles, o alegere făcută cu sufletul. Am debutat în prima divizie pe <<Ilie Oană>>, tot aici am agățat <<ghetele în cui>>, iar acum am șansa să ajut Petrolul și dintr-o altă postură. Am venit și pentru suporterii minunați ai Petrolului, pentru că a fost propunerea lor, îmbrățișată fără rezerve de conducerea clubului, și îmi doresc să pot fi de folos și din această poziție. Sper ca toți cei care alcătuim familia petrolistă să punem umărul și să readucem echipa în prim-planul fotbalului românesc”, a declarat noul oficial al clubului.
În vârstă de 36 de ani, Claudiu Tudor și-a început și și-a încheiat cariera de jucător la Petrolul. A debutat în Divizia A la doar 16 ani, într-un meci FC Petrolul – Ceahlăul Piatra Neamț (27 octombrie 2001), pe când echipa era antrenată de către Costel Lazăr, și s-a retras tot de pe „Ilie Oană”, pe 26 mai 2018, în partida cu CS Popești Leordeni, din ultima etapă a stagiunii 2017-2018 a Ligii 3, și după două sezoane în care a fost liderul incontestabil din teren al unei echipe ce pornise la un nou drum.
Între cele două borne, cariera lui Claudiu Tudor a mai cuprins „etapele” Universitatea Craiova, Sheriff Tiraspol, Juventus București, CSM FC Ploiești, Astra Ploiești, Politehnica Iași, SC Bacău, UTA Arad, CS Afumați și Voința Snagov, talentatul mijlocaș evoluând în primele două eșaloane ale fotbalului românesc.

Secund prezentat oficial

Unul dintre colaboratorii noului antrenor al Petrolului, Nicolae Constantin, pe banca tehnică, va fi Valentin Bădoi, cel care va ocupa funcția de antrenor secund al echipei.
În vârstă de 45 de ani, fostul jucător de la FCM Bacău, Rapid, Steaua, Poli Timișoara, Universitatea Craiova sau FC Brașov, a colaborat cu Nicolae Constantin și la ACS Fotbal Comuna Recea, iar, ca antrenor, a mai lucrat la CS Buftea, Sporting Tr. Măgurele, Viitorul Domnești, FC Clinceni, Voința Crevedia și Carmen București. Bădoi a fost ”semnat” și el, la fel ca și antrenorul cu portarii, Cătălin Grigore, în acest moment, ”schema” staff-ului tehnic așteptând și completarea cu un preparator fizic.