Toate Casele Judeţene de Pensii vor avea obligaţia să analizeze documentele suplimentare de contributivitate depuse de pensionari la dosarul de pensie, a declarat, ieri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în conferinţa de presă de la finalul vizitei efectuate la Casa Naţională de Pensii Publice,potrivit Agerpres. „Am decis astăzi (n.n. – ieri)să emitem un nou ordin de ministru în procesul de evaluare a dosarelor de pensii pentru recalculare, întrucât am constatat câteva aspecte care trebuiau obligatoriu reglementate. Unu: pensionari care de o viaţă întreagă aşteaptă să li se facă dreptate se adresau Caselor Judeţene de Pensii pentru că în dosarele de pensii pe care le aveau deţineau o serie de documente care să ateste factori suplimentari de contributivitate. Doi: neexistând un cadru legal până în momentul de faţă care să oblige Casele Judeţene de Pensii să ia în evaluare aceşti factori de contributivitate, comportamentul era diferit: unele case acceptau şi includeau în baza de date din dosarele de pensii aceste adeverinţe, altele nu, lucru care evident crea şi creează în continuare un tratament discriminatoriu”, a afirmat Raluca Turcan. Ministrul Muncii a subliniat că, în urma acestui ordin, toate Casele Judeţene de Pensii trebuie să trateze unitar cererile pensionarilor privind informaţiile luate în calcul în dosarele de pensie. „(…) după ce terminăm noua lege a pensiilor dorim cu toţii ca orice dosar cu şină să nu mai fie deschis şi toate informaţiile care atestă contributivitate, vechime, specializare, să fie operate în format electronic. Aceasta a fost solicitarea pe care am făcut-o astăzi Caselor Judeţene de Pensii – să ia în serios acest proces, să trateze oamenii cu empatie, pentru că sunt unii care pe bună dreptate aveau adeverinţe care să ateste contributivitate pentru dosare, dar întrucât s-au pensionat înainte de anul 2001, când anumiţi factori de contributivitate nu erau luaţi în calcul, atunci nu şi-au mai depus documentele la dosare. Deci din acest moment există această obligaţie de tratament unitar a Caselor Judeţene de Pensii pentru oameni care chiar aşteaptă să li se facă dreptate, întâi şi întâi prin îmbunătăţirea tuturor informaţiilor din dosare şi apoi prin recalcularea finală a pensiilor”, a menţionat Raluca Turcan. Ministrul Muncii a estimat că până la adoptarea unei noi legi a pensiilor pensionarii vor continua să câştige în instanţă procese prin care contestă nivelul pensiilor calculate de stat.
Ministrul Muncii a estimat că noua lege a pensiilor va fi finalizată în anul 2023.