A.M.
Mireia Lalaguna Royo, reprezentanta Spaniei, a câştigat sâmbătă seara titlul Miss World 2015, finala acestui concurs fiind organizată la The Beauty Crown Grand Theatre din Sanya, China. Mireia Lalaguna Royo, stabilită la Barcelona, are doar 23 de ani, lucrează ca model profesionist şi este studentă la Farmacie. Printre pasiunile sale se regăsesc muzica și călătoriile. Este pentru prima dată în istoria concursului când reprezentanta Spaniei câștigă mult râvnita coroană cu pietre prețioase. „Doar pentru că sunt frumoasă la exterior, nu înseamnă că nu sunt frumoasă şi la interior”, a declarat Mireia Lalaguna, care în seara de gală a strălucit într-o rochie creată de o româncă: bistrițeanca Tina Olari. La Miss World 2015 au participat 114 tinere din întreaga lume, iar România a fost reprezentată de Natalia Ioana Oneţ, în vârstă de 26 de ani, din Satu Mare, dar stabilită la București. Românca nu a reuşit, din păcate, să se califice în top 20 al celor mai frumoase femei din concurs. În acest an, în premieră absolută la Miss World, au fost acceptate două candidate cu vârsta peste 25 de ani – Natalia Oneţ, în vârsta de 26 de ani, şi Giovanna Cordeiro, în vârstă de 26 de ani, reprezentând Paraguay. În clasamentul final al Miss World 2015, locul al doilea a fost ocupat de reprezentanta Rusiei, Sofia Nikitchuk, iar locul al treilea a revenit reprezentantei Indoneziei, Maria Harfanti. Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat: Valerie Abou Chacra, reprezentanta Libanului, şi Sanneta Myrie din Jamaica. Competiţia din acest an a fost marcată şi de controverse, reprezentanta Canadei, Anastasia Lin, originară din China, neprimind viză de intrare pe teritoriul acestei ţări pentru a participa la Miss World 2015, după ce a vorbit despre nerespectarea drepturilor omului în acest stat.















