Cel mai promiţător sportiv al secţiei de Kempo a CSM Ploieşti, Edwin Petrea, va face parte din lotul naţional al României care va participa la Campionatele Mondiale de MMA rezervate cadeţilor şi juniorilor (12-18 ani), programate să se desfăşoare în perioada 29 iulie – 3 august 2021, la Sofia (Bulgaria). Competiţia din Bulgaria reprezintă o premieră mondială, fiind pentru prima dată organizată la nivel de cadeţi şi juniori, iar pentru Edwin Petrea, care va împlini 13 ani în luna septembrie, este cea mai importantă experienţă a carierei. Sportivul pregătit de Florentin Ghiocel Petrea este campion naţional en-titre de MMA la categoria 12-14 ani, titlu pe care va încerca să şi-l apere în acest an, cu prilejul Campionatelor Naţionale programate în perioada 19-20 iunie.

Președintele Federaţiei de Kempo, prezent la antrenamentul sportivilor de la CSM Ploiești

Sportivii secţiei de kempo a CSM Ploieşti au avut parte, în cursul săptămânii, de o mare surpriză, unul dintre antrenamente fiind condus de nimeni altul decât preşedintele Federaţiei Române de Kempo, Shihan Amatto Zaharia, cel care a fost asistat de fiul său, Yamatto Zaharia, multiplu campion mondial şi european de kempo şi coordonator al lotului naţional de cadeţi şi juniori al României.
La prima parte a antrenamentului au asistat şi viceprimarul Ploieştiului, Daniel Nicodim (între ale cărui atribuţii se află şi activitatea de la CSM Ploieşti), şi Valeriu Răchită, care le-au transmis sportivilor şi coordonatorului secţiei, Florentin Ghiocel Petrea, un mesaj de susţinere şi încurajare.
Şedinţa de pregătire a durat circa 60 de minute, timp în care sportivii au respectat cu sfinţenie indicaţiile lui Amatto Zaharia, cel care a lucrat cot la cot cu mult mai tinerii săi discipoli.
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de cei doi oaspeţi, precum şi cu o şedinţă foto pe care nu au ratat-o în special cei mai mici dintre sportivi.