Sfântul Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos (Egipt) şi a trăit în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337). Ca soldat a luptat în armata împăratului Constantin, în faimoasa bătălie împotriva lui Maxentiu. În vremea aceea era păgân. Primeşte Botezul şi se retrage în pustia Tebaidei, alături de pustnicul Palamon. După zece ani de nevoinţe ajunge în Tabenisi, unde un înger i s-a înfăţişat înainte îmbrăcat în rasa de schimonah şi i-a dăruit o tăbliţă pe care se afla înscrisă pravila unei mănăstiri cu viaţă de obşte. Acest înger i-a poruncit să întemeieze o astfel de mănăstire chiar în Tabenisi. Zideşte multe chilii şi prin lucrarea Sfântului Duh ele vor ajunge să fie locuite de monahi.
Numărul monahilor sporeşte, încât Pahomie este nevoit să mai întemeieze alte şase mănăstiri. Numărul ucenicilor lui a ajuns aproape la şapte mii. Dacă Sfântul Antonie cel Mare este socotit a fi întemeietorul vieţii pustniceşti, Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul vietţi mănăstireşti de obşte.
A trecut la cele veşnice în al 55-lea an al vieţii sale. A fost îngropat în mănăstirea ctitorită de el. Inclusiv metaniile (plecăciune până la pământ sau îngenunchere şi ridicare însoţită de semnul Sfintei Cruci şi de o rugăciune) sunt atribuite Sfântului Pahomie cel Mare.
