Petre Apostol

De astăzi până duminică, la Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti se desfăşoară meciurile finale din Grupa E a preliminariilor Campionatului European de volei masculin, din care face parte şi reprezentativa României.
Echipa tricoloră, al cărui team manager este un fost campion cu Tricolorul LMV Ploieşti, Laurenţiu Lică, ocupă locul al treilea în clasament, după primele trei partide, disputate săptămâna trecută, în Slovacia. La turneul disputat la Nitra, Naţionala României a câştigat cu Albania, scor 3:0 (25:15, 25:19, 25:18), dar a pierdut, apoi, cu Slovacia, scor 1:3 (21:25, 21:25, 25:14, 22:25), şi, surprinzător, cu Elveţia, scor 1:3 (25:21, 18:25, 19:25, 20:25).
Astfel, România are doar 3 puncte, fiind în urma Slovaciei, cu 9 puncte, şi a Elveţiei, cu 6 puncte, Albania ocupând ultima poziţie a ierarhiei, fără niciun punct.
Reprezentativa tricoloră nu are voie să facă paşi greşiţi în meciurile de la Ploieşti pentru a se califica la turneul final, la care avansează câştigătoarele grupelor preliminare şi cele mai bune cinci formaţii de pe locul al doilea.
Echipa României va juca, de fiecare dată, în primul meci al zilei, programat de la ora 17:00, astăzi urmând să întâlnească Albania, mâine – Elveţia, iar duminică – Slovacia. Programul celorlalte partide de la turneul organizat la Ploieşti, fără spectatori (din cauza pandemiei), meciuri programate de la ora 20:00, este următorul: Slovacia – Elveţia, Albania – Slovacia, Elveţia – Albania.