• Numărul decedaţilor, de peste două ori mai mare decât cel al născuţilor-vii
În lunile ianuarie-februarie 2021 s-a înregistrat un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decat cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creștere a numărului de decese, după creșterile din lunile noiembrie și decembrie din anul 2020. Două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preluate de Hotnews.
După cauza principală de deces, la fel ca în luna februarie 2021, în luna martie 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (15.647 persoane, reprezentând 52,3% din decesele înregistrate în martie 2021), bolilor aparatului respirator (6.156 persoane, reprezentând 20,6%) şi al tumorilor (4.025 persoane, reprezentând 13,5% din decesele înregistrate în martie 2021).
Numărul deceselor înregistrate în luna martie 2021 a fost de 29.899 (15.820 bărbați și 14.079 femei), cu 6179 decese (3.322 bărbați și 2.857 femei) mai multe decât în luna februarie 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna martie 2021, a fost de 91 copii, în creştere cu 8 faţă de luna februarie 2021.
Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie.
Numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2021 a fost cu 7.308 mai mare faţă de luna martie 2020. După primele trei cauze principale de deces, în luna martie 2021, faţă de luna martie 2020, s-au înregistrat cu 3.025 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, de trei ori mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator (6.156 decese în luna martie 2021, faţă de 1.918 decese înregistrate în aceeaşi lună din anul precedent) şi cu 281 mai puţine decese având cauză principală tumorile. Din luna noiembrie 2020 bolile aparatului respirator devin a doua cauză de deces, iar tumorile trec pe locul trei ca principală cauză de deces.
În luna martie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 153.49 persoane (8.136 bărbaţi şi 7.213 femei), iar în mediul rural decesul a 14.550 persoane (7.684 bărbaţi şi 6.866 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 4.276 persoane (2.297 bărbaţi şi 1.979 femei) în mediul urban și cu 3.032 persoane (1.683 bărbaţi şi 1.349 femei) în mediul rural.
Sporul natural s-a menţinut negativ (-16293) în luna martie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 2,2 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.