Peluza I „Ilie Oană” a lansat un comunicat în contextul ultimelor evenimente din viața clubului Petrolul, după comunicatul celor din Uniunea Suporterilor Petroliști apărând în mediile online și un punct de vedere al fanilor din Peluza I, important în contextul în care, mâine, joi, se pare că este convocată Adunarea Generală a Asociațiilor clubului Petrolul 52, ședință care ar trebui să aducă unele clarificări.

„Lupii au devenit flămânzi de performanţă!”

Iată că, din nefericire, a venit din nou momentul în care să vorbim despre viitorul Petrolul Ploiești, unul incert în această perioadă. În spațiul public se dezbat diverse variante, iar decizia de a accepta una dintre ele trebuie foarte bine cântărită deoarece ne dorim implementarea unui proiect fezabil, de lungă durată și care să asigure toate condițiile pentru performanță, pentru a găsi într-un final drumul spre Liga 1.
În aceste condiții, Peluza I Ilie Oană prezintă un prim punct de vedere legat de variantele dezbătute în spațiul public de întreaga suflare petrolistă.
– Varianta în care Veolia ar reveni asupra deciziei și ar dori să rămână în continuare partener-finanțator al FC Petrolul Ploiești
Peluza I Ilie Oană agrează această variantă doar în condițiile în care vor avea loc schimbări radicale la nivelul conducerii clubului. La nivel decizional, avem nevoie de profesioniști, de oameni de fotbal care să poată asigura promovarea în Liga 1.
Totodată, precizăm că nu vom accepta niciodată o revenire a lui Cristi Vlad în cadrul clubului.
Suntem conștienți de eforturile făcute de Mădălin Mihailovici și știm că a fost și este cu sufletul alături de Petrolul Ploiești. De aceea trebuie să rămână alături de acest proiect.
– Varianta unui parteneriat cu Primăria Ploiești
Înainte de toate, ținem să precizăm că nu punem la îndoială faptul că primarul Andrei Volosevici iubește în adevăratul sens al cuvântului Petrolul Ploiești. Este vizibil acest lucru și știm că nu ar dori să facă rău acestui club, însă nu dorim în niciun fel ca viitorul Petrolului să revină la mâna politicului.
De ce spunem acest lucru? Deoarece în cazul în care s-ar merge pe varianta propusă, în care SC Hale și Piețe SA să devină membru în cadrul asociației Petrolul 52, cu drept de veto, ar însemna ca reprezentanții Consiliului Local Ploiești să decidă soarta clubului. Practic, vom fi la mână politicienilor și nu ne dorim acest lucru.
Totodată, nu putem fi de acord să o luăm de la zero, din Liga a IV- a, ținând cont de eforturile care s-au făcut de întreaga suflare petrolistă până în prezent pentru ca acest club să nu moară și să își continue drumul până în Liga 2. Suntem conștienți că s-au făcut greșeli și că s-au pierdut trei ani, însă acest proiect trebuie să continue. Sperăm ca primarul Andrei Volosevici, având calitatea de reprezentant al ploieștenilor prin voturile care i s-au acordat, să vină cu noi soluții pe care să le discutăm și care să sprijine acest proiect.
Cu siguranță, prin dialog, vom rezolva toate problemele și vom pune bazele unui proiect de durată.
În final ținem să precizăm că dorim ca orice persoană care va veni la nivelul conducerii FC Petrolul Ploiești să nu răspundă, în scris, doar cu funcția, ci și cu jumătate din salariu. Un alt punct important, campania de transferuri trebuie să fie asumată. În cazul în care nu se îndeplinesc condițiile de performanță vom solicita demisia.
Totodată, în ambele variante prezentate, nu concepem ca din Consiliul Director să nu facă parte și reprezentanți ai suporterilor.
Împreună vom reuși! Hai, Petrolul!” – sună mesajul fanilor petroliști.

Răchită a spus „pas”

În același context, al propunerii oficiale făcute de Primăria Ploiești de a se implica activ în club, ”lovitura” a venit de la Valeriu Răchită, cel văzut drept principalul favorit să primească ”pe mână” eventualul proiect în care și municipalitatea să fie implicată! ”L-am anunțat pe prietenul meu, Andrei Volosevici de faptul că am luat decizia să fac acest anunț: declar public,pentru a se termina cu minciunile și dezinformările din jurul Petrolului, că nu mă interesează nicio funcție în organigrama clubului și că rămân pe viață un simplu suporter! Sper ca, începând din acest moment, frustrații, dezinformatorii, mincinoșii să nu îmi mai asocieze numele cu noul proiect ce se prefigurează a începe în această perioadă” – a fost anunțul lui Vivi, în contextul în care Primăria propusese fostelor glorii petroliste, angrenate în proiectul Petrolul 52, mai multe variante de colaborare!

Cine conduce? Principala întrebare…

Din start, prima problemă care ar trebui lămurită la Petrolul ar fi … aceea a puterii, a dreptului de vot, în luare deciziilor la nivelul conducerii clubului. Deocamdată, forul suprem de conducere – AGA (Adunarea Generală a Asociaților) este compusă din trei membri, dintre care doi sunt ”de aceeași parte a baricadei”, astfel că, indiferent de ce va urma, ca proiect, totul ar trebui să înceapă cu lămurirea acestei probleme !

Joc amical astăzi

Deși, sâmbătă, au susținut ultimul meci oficial al sezonului, petroliștii nu au intrat în vacanță, rămânând să se antreneze și în perioada următoare. Iar săptămana aceasta vor avea programate două meciuri de verificare, ambele în compania unor formații de eșalon trei, care, la rândul lor, au încheiat campionatul.
Astfel, chiar astăzi, de la ora 11.00, „lupii” vor primi vizita lui ACS Husana Huși, formație care a încheiat pe locul cinci în Seria 1, iar vineri, petroliștii o vor întâlni pe Metalul Buzău, poziția a patra în Seria 4 a ultimei stagiuni din Liga 3.
În cele două meciuri, staff-ul tehnic al „galben-albaștrilor” va avea posibilitatea să vadă la lucru mai mulți jucători proveniți din propria pepinieră, care activează la echipele de juniori sau au fost împrumutați, în campionatul recent încheiat, la alte echipe, precum portarul Alexandru Radu (CSO Plopeni), mijlocașul Rareș Simionescu (CSO Plopeni) sau fundașul stânga Aris Oprea (CSO Blejoi). De altfel, cei trei s-au și prezentat, de astăzi, la antrenamentele formației noastre, la care au mai participat și juniorii Andrei Jercălău, Alin Boțogan, Cristian Licsandru și Petru Marinache, ultimii intrați, deja, de ceva vreme în anturajul primei echipe, care însă nu au avut ”șansa” de a primi credit măcar într-un meci din play-out! Dar, acesta este alt ”subiect” de dezvoltat, în viitorul apropiat.