N. Dumitrescu
Pe principiul că un necaz nu vine niciodată singur, pe lângă criza gunoiului, generată din cauza faptului că în continuare în containere și lângă acestea zac munți de gunoi menajer neridicat de mai multe zile, Primăria Ploiești se confruntă cu o altă situație, pe aceeași temă. Primarul Andrei Volosevici a anunțat că municipalitatea este obligată de către Garda de Mediu Prahova să igienizeze terenurile aflate la periferia oraşului care au fost abandonate de proprietari, dar care au ajuns să fie transformate în adevărate rampe de gunoi, evident ilegale. ”Primăria Ploiești este obligată de Garda de Mediu să facă ordine la periferie. Din păcate, pentru igienizarea terenurilor, acest lucru înseamnă un efort financiar evaluat la 3 milioane de lei, care văduvesc bugetul local al orașului. Pentru recuperarea banilor, primăria se va îndrepta în instanţă împotriva celor care nu au avut grijă de acele terenuri și care s-au tranformat în rampe de gunoiu, şi le va solicita restituirea sumelor cheltuite de municipalitate”, a precizat edilul ploieștean.
Anunțul primarului a fost făcut luni, în ziua în care a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență Ploiești în cadrul căruia a fost adoptată hotărârea care prevede că a fost constatată existența unei stări potențial generatoare de situații de urgență la nivelul orașului, ca urmare a incapacității operatorului de salubritate de a colecta deșeurile menajere de la populație, în contextul epidemiologic existent, al pandemiei, fiind solicitat acordul prefectului să declare starea de alertă pe teritoriul municipiului, pe o perioadă de 30 de zile. Luni seară, Instituția Prefectului Prahova a confirmat faptul că a primit o adresă în acest sens de la primărie, și a precizat: ”Ca urmare a adresei Primăriei municipiului Ploiești înaintată către Instituția Prefectului Județului Prahova, privind „riscul potențial la adresa sănătății și siguranței populației”, prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, a sesizat instituțiile cu competențe în domeniu și, totodată, a solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei municipiului Ploiești să pună la dispoziția prefecturii documentele privind evaluarea factorilor de risc. După centralizarea tuturor informațiilor se va analiza situația la nivelul instituției și se vor stabili măsurile care se impun”.