* Cele două arii protejate dispun de planuri de management aprobate prin ordin al ministrului Mediului
Ana Maxim
În Prahova a fost finalizat un amplu proiect finanțat cu fonduri europene ce a vizat conservarea biodiversității a două arii protejate : Lacul Bâlbâitoarea din comuna Bătrâni și Pădurea Glodeasa din Valea Doftanei. Este vorba despre zone pitorești, în care se află specii de plante și viețuitoare protejate prin lege. Ambele situri sunt în custodia Muzeului Județean de Ştiinţele Naturii Prahova (aflat în subordinea Consiliului Județean Prahova), aceasta fiind, de altfel, instituția care a promovat proiectul și a atras finanțarea externă. În cadrul unui eveniment organizat ieri, la sediul muzeului amintit, au fost prezentate obiectivele, activitățile și rezultatele proiectului “Fundamentarea Mangementului Conservativ și Participativ al siturilor Natura 2000 Pădurea Glodeasa și Lacul Bâlbâitoarea din județul Prahova” de către managerul de proiect – dr. ing. Magdalena Banu. La manifestare au fost prezenți reprezentanți ai instituției de cultură, ai Agenției Județene pentru Protecția Mediului Prahova, ai Gărzii de Mediu Prahova, ai compartimentului de Mediu din cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean, primarul comunei Valea Doftanei, Ion Manea, viceprimarul comunei Bătrâni, Gheorghe Enăchescu.
Proiectul s-a derulat în ultimii trei ani și a vizat îmbunătățirea managementului biodiversității, conservarea biodiversității și a patrimoniului natural al siturilor NATURA 2000: Pădurea Glodeasa și Lacul Bâlbâitoarea. În acest scop a fost obținută cofinanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial Mediu – Axa Prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii, proiectul având o valoare de 1.327.900 de lei. În perioada 2012-2015, specialiștii au inventariat speciile și habitatele din cele două zone, au realizat hărți de distribuție a speciilor de interes comunitar, au informat publicul despre acest proiect prin prezentări, dezbateri, expoziții, un spectacol etc. Totodată, au fost organizate mai multe acțiuni educative, în cadrul cărora copiii au fost informați despre cele două arii și despre ce înseamnă protejarea naturii. În final, prin ordin al ministrului Mediului au fost aprobate Planul de management și un Regulament al Ariilor Naturale Protejate Lacul Bâlbâitoarea și Pădurea Glodeasa – documente ce includ, printre altele, evaluarea stării de conservare a habitatelor și a speciilor și activitățile care nu sunt permise în cele două zone, astfel încât acestea să fie protejate în continuare. Lacul Bâlbâitoarea, aflat pe teritoriul comunei Bătrâni, se întinde pe trei hectare și, în limbaj de specialitate, reprezintă o turbărie înaltă tipică, adică are zone mlăştinoase, bogate în vegetaţie, din ale căror resturi se formează turba (un tip de cărbune). În acest sit sunt două habitate de interes comunitar – Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase și Tinoave bombate active – ultimul fiind în pericol de dispariție. Lacul este amplasat la trei kilometri de confluența pârâului Bâlbâitoarea cu pârâul Bâsca fără cale și are localizarea cea mai sudică din Europa. Este considerată o zonă de o rară frumusețe, cu o floră bogată și numeroase specii de viețuitoare. Printre speciile de plante protejate de lege se află Roua cerului – o plantă carnivoră unică în România. În aria protejată se mai află Bombina variegata (o broscuță, numită în limbaj popular buhaiul de baltă cu burta galbenă), anumite specii de păianjeni, șopârla de munte, șarpele de apă, tritonul cu creastă și ursul. În situl de la Valea Doftanei (aflat în Munții Baiului) s-au identificat următoarele tipuri de habitate comunitare: păduri dacice de fag, tufărișuri alpine și boreale, păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum. Printre speciile ocrotite de lege în Pădurea Glodeasa se regăsesc: ursul brun, buhaiul de baltă cu burta galbenă, tritonul carpatic.














