Florin Tănăsescu
De întrebaţi pe unii dintre noi care e mersul firesc al nostru, cum şi ce trebuie să facem spre a ne fi bine, vom spune că trebuie s-aducem onor cozii de topor.
Zicem aşa, fiindcă are o poveste tristă: era corijenta clasei. Nefericita companiei! Una peste alta, era vai de steaua ei! Până-ntr-o zi, când soarele a răsărit şi pe lemnul ei. De bună voie şi nesilită de nimeni, o lamă s-a oferit să-i ţină tovărăşie. Aşa a apărut coda de topor – familie. Pe mai departe, au început să trăiască fericiţi. Au avut şi au copii, nepoţi, strănepoţi. Şi ultimii, la rându-le, se pregătesc să devină părinţi. De astfel de specimene n-a dus niciodată lipsă neamul.
Deci, onor, concetăţeni, cozilor de topor!
Fireşte, unii mai optimişti din fire vor spune: „Fiecare pasăre pe limba ei piere. Aşa se va întâmpla şi cu toporişca asta. O va mierli cândva. Va putrezi, odată şi-o dată!”.
De acord cu ei, doar la primul punct. Mor păsările, se frâng zborurile. Dar ce rămâne în urma lor? Cinstirea lor: a lamelor şi-a lemnului! Neavenitelor şi neaveniţilor! Învestitelor şi învestiţilor pe post de cozi de topor.
Deci, onor, concetăţeni, cozilor de topor!
Da, plecăciune lor, fiindcă ele, cozile, au prins şi culori. Trei! Nici nu-i greu de ghicit care sunt. Dar, le repetăm, spre aducerea aminte a unui fost popor: roşu, galben şi albastru.
Coada de topor înfăşurată în tricolor!
Cât despre lamă, nimic nou pe frontul de est. Îşi vede de treaba ei şi taie de la rădăcină orice. Mai puţin răul! Mai puţin răul, mai puţin pirul care a prins nu doar rădăcină. După trei decenii, are chiar tulpină.
Plecăciune învârtiţilor şi învârtitelor! Neaveniţilor şi neavenitelor! Învestiţilor şi învestitelor!
Onor, concetăţeni, cozii de topor! Era, cândva, vai de steaua ei.
Azi, este vai de steaua noastră!
